Astăzi, 08.01.2021, se decide noua conducere de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale! Toate partidele care formează noul Guvern vor avea reprezentanți în echipa condusă de ministrul Adrian Oros. Potrivit informațiilor AGRO TV, din partea USR-PLUS, funcția de secretar de stat va fi ocupată de George Cățean, tânăr fermier din județul Brașov.
George Cățean a fost numit de presă ”ciobanul din conducerea PLUS” datorită fermei pe care o administrează împreună cu familia sa.
”Sunt un om născut și crescut la sat. Vreau ca mediul rural românesc să se dezvolte conform cu cel european, țintesc spre un sat cu o fundație solidă, sustenabil și durabil pentru comunitate. Noul exercițiu financiar european (2021-2027) va aduce multe provocări, dar mai ales diverse oportunități care trebuie fructificate cu competență, astfel încât să poată contribui cât mai mult la dezvoltarea mediului rural”, scrie George Cățean pe site-ul său personal.
sursa:agro-tv.ro