După mai multe amânări din cauza neînțelegerilor dintre proiectant și executant, în sfârșit, au început lucrările la sala de sport de la Școala Gimnazială ,, Ovid Densușianu“. În aceste zile se realizează turnarea fundației. Sala de sport care se va construi la școala gimnazială, va fi pe două nivele, parterul este dedicat orelor de educație fizică, sportivilor și activităților pe care le vor desfășura, iar spațiul de la etaj spectatorilor.
Întreaga suprafaţă construită va fi de 1.045 mp, după un proiect tip, în cadrul subprogramului Săli de Sport, realizat prin cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții.
Şcoala Gimnazială „Ovid Densusianu” din Făgăraş este o instituţie de învăţământ cu tradiţie îndelungată. A fost înfiinţată în 1926 când a funcţionat cu clasele I-IV într-o clădire aflată pe strada Tăbăcari. Astăzi acea clădire nu mai există. Şcoala Primară Nr. 2 din Făgăraş, funcţiona în anul 1934 cu clasele I-IV, având două posturi de învăţători. Clădirea şcolii avea două săli de clasă. În anul 1937 şcoala începe să aibă 7 clase cu statut de şcoală primară, iar cursurile se desfăşură în mai multe locaţii. Între 1948-1949 s-a construit etajul clădirii unde au fost amenajate încă două săli de clasă. În anul 1955, clădirii situate pe strada V. Alecsandri nr.13, i s-a adăugat şi clădirea din strada Tăbăcari nr.11 în care au fost amenajate 14 săli de clasă. Clădirea nouă s-a dat în folosinţă pe 12 septembrie 1970, având planşeu de beton şi ziduri de cărămidă, 19 săli de clasă, laboratoare şi dependinţe. În clădirea veche a instituţiei s-au amenajat ateliere şcolare şi o sală de gimnastică. Începând cu anul 2000-2001 s-a aprobat înfiinţarea de clase cu program de artă. În intervalul 11 aprilie 2005- 31 ianuarie 2006 s-a realizat reabilitarea Corpului A al clădirii şcolii şi o mansardare, creându-se astfel încă 16 săli de clasă ( dintre care 8 sălițe pentru clasele de muzică).
Pe parcursul celor aproape 92 de ani de funcţionare şcoala a avut peste 250 de cadre didactice, profesori şi învăţători şi a fost condusă de 20 directori. Numărul elevilor a crescut an de an, perioada de vârf fiind înregistrată în 1980 când acesta a fost de 1200 de elevi.
În prezent şcoala dispune de cabinete şi laboratoare dotate cu tehnologie modernă, astfel încât procesul instructiv-educativ să se desfăşoare în condiţii optime.