
Miercuri seara, ministrul Educaţiei, interimar, a cerut, printr-un ordin intern, recorectarea lucrărilor de la proba de limba şi literatura română. Astfel, au fost punctaţi şi elevii care au spus că propoziţia este subiectivă (conform baremului de corectare), dar şi cei care au spus că e predicativă (în urma petiţiei semnate de mii de persoane).
„Recorectate au fost doar lucrările în care se impunea acest lucru. Au fost peste 800 de astfel de lucrări în care au primit 0,60 puncte”, precizează inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, Dorel Agache.
Astăzi, potrivit sursei citate, vor fi afişate rezultatele evaluării. „Chiar dacă vor exista şi medii la Evaluarea Naţională sub 5, absolvenţii vor avea totuşi loc în liceu. Ei vor intra în următoarele etape ale admiterii, dar vor avea loc în licee”, dă asigurări inspectorul Dorel Agache. Eventualele contestaţii la Evaluarea Naţională pot fi depuse azi, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 2 iulie.
Pe 4 iulie va fi afişată în fiecare unitate de învăţământ gimnazial lista candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
Tot atunci, secretariatele şcolilor vor completa fişele de înscriere cu numele, codul unităţii de învăţământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere şi va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a.
Notele obţinute la Evaluarea Naţională sunt importante pentru media de admitere în liceu.
Aceasta se calculează ca medie aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Primul criteriu de repartizare în clasa a IX-a îl constituie media de admitere, iar cel de-al doilea opţiunea. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere se va realiza în perioada 5 – 8 iulie, de către părinţi şi elevi, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a va avea loc în 14 iulie.