Prin dispoziția nr. 591 din data de 20 mai 2021, se convoacă Consiliului Local al Municipiului Făgăraş în şedinţă ordinară pentru data de joi, 27 mai 2021, orele 14, în sala de şedinţe a Consiliului Local din cadrul Primăriei Municipiului Făgăraş.
Convocarea consilierilor în ședință ordinară s-a făcut ținând seama de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. La articolul trei al dispoziției este specificat faptul că: ,, Proiectele de hotărâri au avizul consultativ al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Făgăraş, în baza competenţelor acestora, conform anexei menţionate la art.i.,, Această mențiune arată faptul că toate proiectele de hotărâri au fost discutate în comisiile de specialitate, privind legalitatea acestora, iar în plen se așteaptă doar votarea.
Proiectul ordinii de zi a Şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Făgăraş, convocat pentru data de joi, 27 mai 2021, orele 14, are 23 de proiecte de hotărâri, la care se adaugă punctul diverse.
Se anunță proiecte de hotărâri cu discuții aprinse, având în vedere faptul că se vor supune aprobării, printre altele:
– Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea Anexei 1 la HCL.nr.255/29 noiembrie 2017 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 28.583.333,33 lei pentru refinanțarea împrumutului intern contractat de către Municipiul Făgăraș de la CEC Bank și realizarea unor obiective de investiţii, pe o perioadă de 12 ani;
– Proiect de hotărâre privind implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul Municipiului Făgăraş pentru anul 2021, sau
– Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Braşov asupra imobilului teren în suprafaţă de 25.000 mp, situat administrativ în Municipiul Făgăraş identic cu cel înscris în CF nr. 103766 Făgăraş, nr. cadastral 103766, CF 104003 Făgăraş, nr. cadastral 104033 şi CF 103999 Făgăraş nr. cadastral 103999 , constituit în baza HCL nr. 13/30.01.2014, revocarea dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Braşov asupra imobilului teren pentru obiectivul „închidere depozit neconform”, „Staţie de Transfer” şi „Staţie de Sortare” în municipiul Făgăraş aferent proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Braşov”, constituit în baza HCL nr.93/30.05.2011 precum şi revocarea HCL nr.79/30.04.2013
O ședință care se anunță cu scântei și care poate fi urmărită integral la televiziune pe postul local Făgăraș TV, joi 27 mai, de la ora 20.00.
Procesul Verbal al ședinței poate fi consultat AICI
Acasă Economic-Social Se anunță discuții aprinse în ședința Consiliului Local, ordinară, de joi 27...