Puțin peste 2,9 milioane de elevi au început luni 13 septembrie 2021, cursurile anului școlar 2021-2022, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro, publicate de Ministerul Educației, institutul Național de Statistică și portalul de date deschise data.gov.ro.
Practic, în acest an școlar a rezultat cel mai mic număr al elevilor din 2003 încoace. Este vorba despre 2.918.264 persoane. Scăderea este de 929.184 de elevi între aceste două momente – 2021 și 2003. Declinul demografic și migrația au provocat această scădere, care este echivalentul dispariției a 37.167 de clase sau grupe de câte 25 de elevi/copii în această perioadă de 18 ani.
Este o scădere cu 24% a populației școlare în perioada analizată. Este vizibilă, în ultimii ani, reducerea efectivelor de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar.
Populaţia şcolară reprezintă totalul copiilor, elevilor şi studenţilor cuprinşi în procesul de instruire şi educare dintr-un an şcolar/universitar din cadrul educaţiei formale, indiferent de formele de învăţământ pe care le frecventează (cu frecvență, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă), de programul de studii şi de vârstă.
În privința cadrelor didactice, sistemul de învățământ a pierdut aproape 50.000 de profesori pe toată această perioadă. În anul școlar 2003-2004 erau, potrivit ministerului Educației, 251.135 de cadre didactice în toate ciclurile de învățământ (preşcolar, primar de masă, învățământ special, gimnazial, liceal, profesional/școli de arte și meserii și postliceal).
În anul școlar încheiat, 2020-2021, potrivit datelor Ministerului Educației, solicitate de edupedu.ro, erau 201.612 profesori angajați în sistemul de învățământ, pe toate ciclurile, indiferent de forma de organizare, proprietate publică sau privată.
Datele Institutului Național de Statistică, pe de altă parte, indică faptul că în anul şcolar 2020-2021, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 209.572 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost 15 elevi la un cadru didactic.
Personalul didactic reprezintă persoanele fizice care sunt angajate în sistemul de învăţământ (cu norma întreagă şi cu norma parţială), care predau în cadrul procesului educaţional şi de instruire. Fiecare cadru didactic se înregistrează o singură dată, numai la unitatea şcolară la care are funcţia de bază. Personalul didactic din învăţământul antepreşcolar (educator-puericultor) este definit în conformitate cu prevederile HG nr. 1252/2012, privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară.
sursa:edupedu.ro