Anul 2020 vine cu prevederi noi în ceea ce privește Codul Rurier. Amenzile şi punctele de penalizare nu vor creşte, însă modul de obţinere al permisului auto se va schimba, iar mașinile parcate pe trotuar sau alte spații vor fi ridicate.
Începând cu 1 ianuarie 2020, șoferii nu vor plăti amenzi mai mari. Valoarea punctului de amendă va rămâne și în 2020 la 145 de lei, chiar dacă salariul minim brut pe țară crește de la 1 ianuarie.
Conform unei noi reguli, Poliția Rutieră va putea dispune ridicarea nu numai a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, cum este prevăzut în Codul Rutier, ci și a mașinilor parcate pe trotuar ori pe alte spații.
Comisia de Transporturi din Camera Deputaților a dat marți raport favorabil unei inițiative legislative care modifică Codul Rutier și le permite polițiștilor să ridice autoturismele parcate pe trotuare.
Conform unor noi reguli din Legislaţia Rutieră, nu oricine va mai putea face şcoala de şoferi. De anul viitor o nouă regulă intră în vigoare: cei care vor să obțină permis auto trebuie să aibă minim 10 clase.
O altă reglementare vizează persoanele în vârstă care au permis auto și conduc mașini pe drumurile publice. Acestea vor trebui să meargă mai des la controlul medical, pentru a obține avizul medicului potrivit căruia sunt apte pentru a se urca la volan. În același timp, o altă modificare vizează pe cei care folosesc telefonul la volan. Șoferii care sunt prinşi că vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă să rămână fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit a1.ro.
Noul Cod Rutier afectează și pietonii. Pentru traversarea prin locuri nepermise şi nerespectarea regulilor de circulaţie, potrivit art. 70 din Ordonanţa de Urgenţă 195/2002, aceștia vor fi amendaţi cu sume de până la 500 de lei.