Prețurile de vânzare ale locuințelor ANL vor scădea în acest an la nivelul celor din 2019, potrivit unei modificări legislative inițiate de ministerul Dezvoltării și adoptate joi de Guvern. Mai exact este vorba de o Ordonanță de urgență care modifică legea ANL, stabilind că prețul de vânzare a locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților. Mecanismul propus de minister și aprobat de Guvern are în vedere prețul de construcție al imobilului respectiv al apartamentului pe care-l ocupa tinerii, din care se scade amortizarea, adică nivelul chiriei aplicate pentru că este un venit care deja s-a încasat de-a lungul timpului. Se aplică apoi un coeficient de indice al localităților pentru că nu poate fi același preț în București și într-un oraș din provincie și de asemenea se aplică și o inflație la acest mecanism.