Inspectorii de muncă au desfășurat luna trecută mai multe controale ce au vizat atât depistarea muncii „la negru”, relațiile de muncă, cât și respectarea măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, valoarea totală a amenzilor fiind de 450.500 de lei.
Astfel, pe parcursul lunii trecute, conform bizbrasov.ro, ITM Brașov a efectuat 140 controale în vederea verificării modului în care angajatorii respectă măsurile impuse pe perioada pandemiei. În urma acestora, au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 7.000 lei, precum și 8 avertismente.
În afara acestor controale, având în vedere Strategia Națională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate, inspectorii de munca au realizat , în luna aprilie, un număr de 177 controale, fiind depistate 63 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care 7 angajatori au fost sancționați cu amenzi în valoare de 300.000 lei.
În ceea ce privește respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un număr de 180 de controale, în urma cărora au fost aplicate două sancțiuni : o amendă în valoare de 11.000 lei și un avertisment.
Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 35.500 lei. Tot în luna aprilie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat 115 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 36 angajatori cu amenzi în valoare de 97.000 lei si 35 de avertismente.