În cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național „Doamna Stanca”, (corp C1, C2), inclusiv creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei”, a fost semnat, de către primarul Sucaciu, reprezentant al primăriei Făgăraș și reprezentantul S.C. Girosil Master Construct S.R.L, contractul de proiectare și execuție lucrări privind reabilitarea și modernizarea corpului C1- sala de sport din incinta Colegiului Național „Doamna Stanca”. Obiectivul principal al contractului îl reprezintă servicii de proiectare, asigurarea asistenței tehnice, execuția și finalizarea lucrărilor.
Reabilitarea sălii de sport constă în lucrări de construcție, refacerea instalațiilor electrice și efectuarea reparațiilor generale și de renovare. Investiția are valoarea totală de 5.920.939,83 lei cu TVA, sumă finanțată din Fondurile Europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).