Să mai şi citim

0
26
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Citim tot mai puţin. Este o realitate a acestor vremuri nebune, în care lupta pentru un trai decent ne consumă toată energia, iar spaţiul virtual ne absoarbe aproape cu totul. Cine să mai aibă timp să citească şi bani să-şi cumpere cărţi, când sunt atâtea alte nevoi presante!?

Am putea contraargumenta spunând că timp de citit se mai găseşte, măcar seara, înainte de culcare. Şi bani se mai găsesc, mai ales acum, când ziarele apar cu suplimente în cărţi, la preţ promoţional. Voinţă să fie şi nevoie interioară! Pentru că cititul (subliniem, cititul de cărţi, nu de tabloide) este o nevoie interioară. Pe care o ai sau nu o ai. Dar ea poate fi educată. Asta vom încerca în acest spaţiu, cu ajutorul unui om al cărţilor. Ce am mai putea spune în plus pentru a vă îndemna să citiţi? Poate că lipsa lecturilor făcute la timp se va vedea la maturitate, atunci când va trebui să vă exprimaţi public. O exprimare defectuoasă, un scris incorect gramatical vă vor răpi mult din şanse de devenire. Şi v-am mai putea atrage spre lectură şi prin vorba care spune că acela care citeşte, trăieşte mai multe vieţi: ale tuturor personajelor literare din cărţile citite. Şi cine n-ar dori să trăiască mai multe vieţi!? Chiar şi imaginare…

MIHAIL BULGAKOV, CUPA VIEŢII

Iaşi, Ed. Polirom, 2006

Volumul reuneşte, pentru prima dată în româneşte, prozele lui Bulgakov din anii ‘20. Sunt texte inegale care experimentează  mijloacele canonizate în arta de prozator a lui Bulgakov : satira, schiţa lirică, jocul dintre real şi fictiv deschis spre fantastic, notaţia realistă cu accente groteşti, autoironia îngăduitoare, meditaţia ascunsă după o mască burlescă, râsul convertit, deopotrivă, în tristeţe şi speranţă. Tănărul scriitor îşi testează acuitatea privirii, îşi modelează unghiurile perspectivei, exersează moduri de a descrie, tuşe de portret, variante de zâmbet şi de mâhnire ca în măştile de teatru.

Lumea postrevoluţionară este contextul tuturor schiţelor si povestirilor lui Bulgakov. În faţa unei realităţi haotice, satira pare a fi singurul mijloc de percepţie, revelator şi terapeutic în acelaşi timp. Satira presupune respingerea unei realităţi viciate în esenţa sa, scriitorul îi voalează asprimea, îi impinge efectele în ridicol şi burlesc.

În “Cupa vieţii”, autoironia autorului dezvăluie întîmplări ambigue. Abundă schimbările savuroase de situaţii (“Oraşul auriu”), discursul cu efecte comice (“Serviciul general politico-divin”), tablourile kitch ale unei realităţi de neînţeles (“Corepondenţele de aur ale lui Ferapont Ferapontovici Kaporţev”), epilogul surprinzător şi absurd (“Spaţiu locativ pe roţi”), grotescul situaţiilor (“O şedinţă de spiritism”).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

LĂSAȚI UN MESAJ