Christian Jacq
Mozart
Editura RAO, 2007
Doctor în studii de arheologie şi egiptologie la Sorbona, Christian Jacq este autorul romanelor: „Champillon, Egipteanul” (1987), „Afacerea Tutankhamon”(1992), „Ramses” (5 volume-1995- 1997), „Piatra luminii”(4 volume-2000).
În această serie romanescă în patru volume („Marele Magician”,”Fiul Luminii”, „Fratele Focului”, „Iubitul lui Isis”) Christian Jacq descrie apartenenţa lui Mozart la francmasonerie. Aventura spirituală însoţeşte cititorul oferindu-i revelaţiile unei creaţii ce înfruntă veacurile. „Esenţialul din viaţa unui mare creator de artă este însăşi opera lui. Asupra unui suflet atât de sensibil, atât de receptiv şi de entuziast ca sufletul lui Mozart, detaliile de viaţă pot îmbrăca o importanţă deosebită. Ele pot motiva un şoc, o emoţie capabilă de a se traduce într-o nouă manifestare artistică. În chipul acesta, fluxul şi refluxul vieţii interioare a lui Mozart, neîncetata lui goană, uneori deosebit de tragică, către idealul urmărit, într-un cuvânt, trăirea artistului se reflectă cu fidelitate în creaţia lui, în opera lui”(G. de Saint- Foix).
Mozart a fost iniţiat în misterele lui Isis şi ale lui Osiris, dezvăluite în „Flautul fermecat”. Polifonia mozartiană are la bază o gândire armonică evidentă. Uvertura dezvăluie ea însăşi genialitatea inventivă şi creatoare a lui Mozart. Accente dramatice se înfruntă cu o exuberanţă şi tinerească inventivitate. Atmosfera în care se va desfăşura drama muzicală este redată de alternanţa continuă între optimile repetate în „piano” şi izbucnirile în „forte”. Scriitura contrapunctică, în special, stilul „fugato” are un rol precumpănitor. În actul al II-lea, templul lui Isis şi Osiris, templul înţelepciunii se dezvăluie în toată măreţia lui. Tamino a trecut cu succes probele virtuţilor omeneşti. Tinerii îndrăgostiţi păşesc spre fericire. Corul final este scris în tonalitatea uverturii. Ea oferă învingătorului coroana împletită din înţelepciune şi frumuseţe. Corul şi aria finală relevă cuceritoarea graţie specifică muzicii mozartiene.
Scriitorul descinde în anul 342 î. H. Înfrângerea regelui Nectanebo al II-lea, învins de către Artaxerxe al III-lea, marchează sfârşitul dinastiei egiptene. Din anul 639 d. H. se impune religia islamică. Marile temple egiptene au fost acoperite cu inscripţii. Papirusurile redactate au fost menite să eternizeze cultura egipteană. In anul 383 d. H., Teodosiu a ordonat închiderea tuturor templelor. Iniţiaţii au fost nevoiţi să intre în clandestinitate, apoi să părăsească Egiptul. Transmiterea vechilor mistere devenise imposibilă după cucerirea arabă. În primele secole, „un concurent al creştinismului” a fost cultul lui Isis. Ca atare, expatriaţii au pregătit, „graţie confreriilor de constructori”, naşterea artei medievale. De pildă, pe portalul catedralei din Gnesen, în Polonia, sunt înfăţişate mistere ale lui Osiris. O dată cu închiderea templelor, iniţierea egipteană nu s-a stins, dimpotrivă, „gândirea hieroglifică” şi ritualurile, au fost transmise pe cale orală sau prin texte criptate. Descendenţii iniţiaţilor egipteni au format cercuri de alchimişti, care au dat naştere uneia dintre ramurile francmasoneriei. Acolo se celebrau vechile mistere sub forma a trei grade: ucenic, calfă şi maestru. Primul, consemnează autorul, semnifică elementele „creaţiei”, al doilea, „geometria sacră”, iar al treilea readuce la viaţă mitul lui Ossiris, numit Hiram. Proiectul la care a lucrat Mozart, „Thamos, rege al Egiptului” a fost decisiv pentru calea pe care o va urma. În decembrie 1784 va primi „lumina iniţierii”. De atunci devenise „puntea de legătură dintre Egipt şi francmasoneria simbolică”. „Flautul fermecat” va deschide calea „Artei regale, a unirii dintre Foc şi Apă, dintre Bărbat şi Femeie”. Opera rituală exaltă misterele lui Isis şi Osiris, „cheie a tradiţiei iniţiatice”. Creaţia lui Mozart înfruntă timpul, asemenea „unui templu, clădit din frumoasele pietre ale eternităţii”.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş
