Jorge Luis Borges
Cărţile şi noaptea
Editura Junimea, 1988
Conferinţele lui Borges se adresează cititorilor într-o ambianţă încărcată de preaplinul spiritualităţii: „La Borges, totul este o fuziune a contrariilor: eruditul şi intuitivul, raţionalul şi imaginativul. ”Algebristul şi alchimistul se confruntă în el, pentru ca, în cele din urmă, să se reconcilieze şi să se înalţe la gândirea superioară” avea să consemneze exegetul operei bergsoniene, Guillermo Sucre. Afiliat „familiei de spirite”, Borges este un „enciclopedist” pe linia spiritualităţii lui Saint John Perse, Proust sau Joyce. Pentru Goya, „somnul raţiunii naşte monştri”,pentru Borges, „trezia spiritului, bântuită de propriile sale lumini, naşte ficţiuni, soluţii posibile ale realităţii” (Şt. Aug. Doinaş). În biblioteca sa, contemplă tomurile, „memoria cristalizată” a umanităţii. Labirintul, oglinzile, măştile, visul, vor fi devoalate în eseuri, ce-i relevă erudiţia şi adâncimea reflecţiei.
Universul însuşi e o Carte. Aceasta este viziunea asupra lumii, plăsmuită de Borges. Obsesia cărţii, vis hrănit cu fervoare de către Mallarmé, îşi are originile pentru cărturarul din Buenos Aires, în copilărie, în primele lecturi de basme din casa părintească. Intr-un poem din volumul „El Hacedor”, Borges se mărturiseşte pe sine:”Eu îmi imaginam paradisul ca un fel de bibliotecă”. A imagina Universul ca o bibliotecă înseamnă „ a opera o dublă restaurare a lui”: a-l scoate din fluxul devenirii, a-l sustrage timpului necruţător, a-l ordona, „a descifra o ierarhie şi o formă în haosul eterogen al lumii sensibile”. Cartea cuprinde în sine „o virtualitate, toate variaţiile posibile, precum şi contrariul lor: ea este, deci rezultatul unei ars combinatoria, ciclice, adică o întreprindere cu caracter esenţialmente problematic, sinteză delicată a Realului şi Posibilului”( S. A. Doinaş).
Pentru Schopenhauer, timpul este „ca un cerc care se învârte la nesfârşit: arcul care coboară e trecutul, cel care urcă e viitorul. Sus, există un punct indivizibil care atinge tangenţa şi care e prezentul”. Pentru Borges, „destinul nostru nu e îngrozitor pentru că e ireal. El e îngrozitor pentru că e ireversibil, pentru că e de fier. Timpul e substanţa din care sunt făcut. Timpul e ca un fluviu care mă duce cu el, dar eu sunt timpul; e un tigru care mă sfâşie, dar eu sunt tigrul, e un foc care mă consumă, dar eu sunt focul. Spre nenorocirea noastră lumea e reală, iar eu, spre nenorocirea mea, sunt Borges”. Strigătul de disperare este cel al fiecărui ins. Aici, cărturarul „vede” genul, arhetipul. Arhetipul la care participă timpul e eternitatea, arhetipul la care participă insul uman e omul.
„Timpul operelor nu este timpul definit al scriiturii, ci este timpul indefinit al lecturii şi al memoriei. Sensul cărţii e înaintea lor şi nu în urmă, e în noi: o carte nu e un sens dat o dată pentru totdeauna, o revelaţie pe care noi suntem sortiţi s-o suferim, e o rezervă de forme care îşi aşteaptă sensurile, este „iminenţa unei revelaţii care nu se produce…”(A. Ionescu, „Borges în conştiinţa criticii”). Borges se consacră în scrierile sale meditaţiei morţii: „la vârsta mea orice faptă e o aventură ce se învecinează cu moartea”(„Elogiul umbrei”). Noaptea semnifică moartea. Dar în viziunea lui Borges ea e percepută ca o iluminare. Viaţa i-a fost vis dar şi o „înspăimântătoare” veghe. „Umbra” e simbolul bătrâneţii, al orbirii, al presentimentului morţii, dar şi al iluminării. Volumul „Elogiul umbrei” înmănunchează labirinturi, oglinzi, singurătatea, dragostea, timpul, istoria, memoria, străbunii. Poemul „Invocaţie către Joyce” reflectă concepţia bergsoniană despre „extazul timpului”: „”Într-o zi a omului se află toate zilele timpului”. Ziua se supune unui ritm circular: „şuvoiul de timp terestru la izvor se-ntoarnă, la Veşnicie şi se stinge în prezent, în viitor, în ieri, în ceea ce acum e al meu”. Finalul poemului îl învăluie cu bucuria renăscândă: ”noi puteri şi bucurii ca să-nfrunt urcuşul înc-o zi”. „Urcuşul” îl apropie de presimţirea morţii, dar totodată şi de eternitate, alcătuită ca substanţă din timpul însuşi, aşa cum a conceput-o în „Istoria eternităţii”. La vârsta lui, ni se va mărturisi el, orice acţiune se învecinează cu noaptea, „aventura” spre moarte dar şi spre viaţă.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş
