S-au aprins luminile de sărbători

0
159
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

oras-dinspre-primarieÎn oraşul nostru s-a dat startul sărbătorilor de iarnă! Ornamentele luminoase de pe străzi, de pe zidurile cetăţii şi din bradul amplasat în centrul oraşului au fost aprinse de primarul Făgăraşului în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae. Sute de făgărăşeni şi în special copiii au ţinut să fie prezenţi la acest eveniment.

oras-primarieFeerie pe stradă
Zeci de copii însoţiţi de părinţi sau bunici şi-au îndreptat paşii sâmbătă seara spre centrul oraşului. Aprinderea luminiţelor de sărbători şi spectacolul organizat cu ocazia Sfântului Nicolae i-au făcut să ignore frigul şi să participe la această sărbătoare. Evenimentul a culminat cu aprinderea luminilor din oraş, cât şi din uriaşul brad de Crăciun amplasat în Piaţa Republicii. „Da, ştiu că aceşti copii ai Făgăraşului au fost cuminţi în anul 2009. Drept urmare, ne-am gândit să luminăm calea lui Moş Nicolae în această seară şi a lui Moş Crăciun pentru ca şi el va veni peste câteva zile. Şi pentru că şi făgărăşenii cred că au fost cuminţi, au şi ei o surpriză. Am încercat să punem în lumină, la propriu şi la figurat, Cetatea Făgăraşului. Sperăm să trezim bucuria atât de necesară sărbătorilor de iarnă. Pentru Făgăraş, Moş Nicolae vreau să aducă multă linişte, multă căldură în familiile oamenilor şi dacă se poate, să simtă fiecare făgărăşean că au venit sărbătorile şi să simtă puţină căldură în familie, alături de cei dragi“, ne-a spus Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.

brad-copiiÎn centru, s-au adunat sute de copiii care au avut ocazia să vadă şi câteva piese de teatru. Cel mai impresionant moment a fost şi pentru ei aprinderea instalaţiilor luminoase din oraş. „Ne-a plăcut foarte mult teatrul de păpuşi“, „Îmi place bradul. E nemaipomenit şi foarte strălucitor“, „Îmi vine să dorm aici lângă brăduţ. E foarte frumos“, ne-au spus câţiva copii.

cetate-luminiCetatea, învelită în lumină
Mulţi dintre făgărăşeni au ales să facă o plimbare pe jos în drumul lor spre casă. Asta pentru că au vrut să admire luminile care împodobesc oraşul de sărbătoare. Cetatea Făgăraşului a fost una dintre atracţiile serii. Edilii locali au hotărât ca în acest an edificiul să fie gătit de sărbătoare. În plus, atmosfera de sărbătoare este resimţită în acest an şi de făgărăşenii care locuiesc în Cartierul Combinat, pe 1 Decembrie 1918 sau pe strada Câmpului. Autorităţile locale au împodobit, în premieră, şi aceste zone. Făgărăşenii ne-au mărturisit că, deşi era loc de mai bine, sunt mulţumiţi de cum arată oraşul. „E frumos şi îmi place foarte mult cum e împodobită Cetatea Făgăraşului. A fost o idee bună să fie pusă şi ea în valoare“, „Îmi place bradul, ai impresia că străluceşte“, „Chiar dacă nu o ducem prea bine, măcar sărbătorile să ne mai bucure“, ne-au spus câţiva făgărăşeni aflaţi în plimbare prin oraş.

Pentru a face economii la bugetul local, ornamentele au fost montate de această dată de angajaţii primăriei. Aşa că acţiunea a început în urmă cu o lună. Totul pentru ca la data de 5 decembrie totul să fie pregătit ca la carte.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

LĂSAȚI UN MESAJ