Sală de sport cu 100 de locuri în tribune pentru făgărăşeni, plătită cu 6,96 milioane de lei din fondurile Companiei de Investiţii
Compania Naţională de Investiţii a semnat recent contractul pentru construcţia unei noi săli de sport la Făgăraş, după ce licitaţia fusese blocată de o contestaţie. La această licitaţie, cu o valoare estimată de 7,7 milioane de lei, se înscriseseră 4 companii de construcţii, iar contractul a fost adjudecat de către maramureşenii de la Indprodcom SRL, care au oferit un preţ de 6,96 milioane de lei, cu tot cu TVA. Compania are 116 angajaţi şi 36 de proiecte realizate, în cei 20 de ani de când a luat fiinţă.
Conform proiectului, suprafaţa construită a viitoarei săli de sport de la Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu” este de 1.045 mp, cu un regim de înălţime P+1, partea de la parter fiind dedicată sportivilor şi activităţilor desfăşurate de ei, iar partea de la etaj – dedicată spectatorilor. De asemenea, sala este dimensionată astfel încât să poată fi utilizată pentru mai multe discipline sportive, existând marcaje cu distanţele de siguranţă aferente care permit practicarea mai multor sporturi: baschet, tenis sau volei.
Sala va dispune de o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi şi grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic, dar va putea fi folosită şi în timpul vacanţelor sau weekend-urilor. Totodată, sala va putea fi utilizată şi pentru activităţi non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziţii etc.).
Proiectul a fost aprobat în cadrul subprogramului Săli de sport, realizat prin cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social derulat de CNI, cu o valoare de 6.479.584 lei (fără TVA), respectiv 7,71 milioane de lei, cu tot cu TVA. Vechea sală de sport a fost demolată în 2017, deoarece risca să se prăbuşească, după cum au susţinut oficialii Primăriei.