S-a deschis sala de arheologie

0
149
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

După ce mai bine de 10 ani a fost închisă pentru restaurare, sala de arheologie din cadrul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat“ a fost deschisă publicului larg. Cu această ocazie, muzeografii au pregătit o nouă expoziţie ce cuprinde obiecte din cele mai vechi timpuri.

Vizitatorii care calcă pragul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat“ au de acum ocazia să viziteze şi noua sală de arheologie. A fost nevoie de mai bine de 10 ani pentru ca sala să fie restaurată, însă rezultatul a fost foarte mulţumitor. „În sfârşit, am introdus în circuitul muzeal sala de arheologie, care fusese închisă mai bine de 10 ani. Şi asta din cauză că tavanul se crăpase şi era nevoie de reparaţii. Au existat mai multe încercări de reabilitare, dar acum se pare că am reuşit să facem sala conform normelor de conservare. De asemenea, am introdus şi încălzirea, iar vitrinele au fost realizate de către o firmă din Piteşti“, a spus Gheorghe Dragotă, director al Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat“.

Situată în Turnul Tomori, sala de arheologie a fost inaugurată luni, 26 iulie, când a fost deschisă şi o nouă expoziţie, având aceeaşi tematică. Sala ilustrează istoria veche a Ţării Făgăraşului, începând cu epoca bronzului şi până la întemeierea voievodatului în Ţara Făgăraşului. „Vitrinele cuprind descoperirile arheologice de la Cuciulata, Cobor, Cincu şi ilustrăm prin piese deosebit de valoroase, unele unicat în ţară, civilizaţia dacică şi romană“, a mai spus Gheorghe Dragotă.

Piesa de rezistenţă a expoziţiei o reprezintă masca romană de paradă. Cu toate că a fost expusă o copie fidelă a originalului, masca romană a atras atenţia vizitatorilor. „Piesa noastră de rezistenţă datează din timpul civilizaţiei romane. Este vorba de masca de paradă romană. Nu am expus originalul, ci doar o copie fidelă, dar sigur vizitatorii au rămas impresionaţi de aceasta.

O altă piesă valoroasă o reprezintă cuptorul de ars ceramică, din secolele III – IV, restaurat în muzeu. În centrul sălii de expoziţie avem expuse grinzi din secolele XII – XIII, se vede că au fost arse. Ceea ce ne poate duce la gândul că vechea cetate, care a precedat-o pe aceasta, ar fi sfârşit arsă în marea invazie tătaro-mongolă din anii 1241–1243“, a mai spus directorul muzeului.

Expoziţia, ca de altfel şi noua sală de arheologie, vor fi deschise permanent publicului interesat.
(Alina ROMAN)

LĂSAȚI UN MESAJ