
Lăsatul Secului pentru Postul Mare este anunţat în mod deosebit în Şinca Nouă. Toată suflarea satului participă la obiceiul „Roata în flăcări“, prin care fetele ajunse la vâsta maturităţii şi care au rămas nemăritate sunt ironizate. Această tradiţie, veche de secole, a reînviat la Şinca Nouă în urmă cu câţiva ani, după ce în perioada comunistă a fost interzisă.
A douăsprezecea ediţie
Toate suflarea satului Şinca Nouă a fost sâmbătă în sărbătoare. Îmbrăcaţi în costumele tradiţionale, oamenii au încercat să recreeze obiceiul „Roata în flăcări“. Ceremonia a început la lăsarea întunericului, când un alai de tineri au plecat la o gazdă pentru a-şi pregăti roţile. Acestea au fost umplute cu paie. Nu au lipsit nici dansurile populare tradiţionale de la gazda evenimentului.
„De opt ani sunt gazda acestui obicei. Am ales să fiu gazda în primul rând pentru a se păstra tradiţia, dar şi pentru faptul că sunt aproape de dealul de unde se dă drumul roţilor în flăcări. Mă bucur că participă atâta lume“, a spus Adrian Ciocan, viceprimarul comunei Şinca Noua.
Feciorii, însoţiti de zeci de săteni au urcat pe două dealuri. De acolo, cetele de feciori au strigat peste sat numele tuturor fetelor rămase nemăritate.
Roţile de foc au fost lansate de pe dealuri, spre deliciul asistenţei.
Obiceiul trăieşte prin cei tineri
Zeci de săteni au ţinut să ia parte la acest obicei. Au fost şi câţiva turişti care au fost încântaţi de ceea ce au văzut. „Eu sunt bucureştean, doar de trei ani m-am mutat în Şinca Nouă şi mă bucur de aceste tradiţii. E un lucru minunat, e o mare realizare pentru satul nostru că tinerii încep să aibă drag de această tradiţie. Cel mai important este faptul că atât costumul naţional, cât şi dansurile, toate aceste evenimente încep să-i atragă“, „Sunt din Şinca Veche şi am venit special să particip la acest obicei. E foarte frumos şi mă bucur că încă se mai păstrează obiceiul“, au spus oamenii.
Nu au lipsit nici bătrânii satului care şi-au adus aminte cu plăcere de anii tinereţii şi se bucură că acest obicei încă se mai păstrează. „Se dădea roata dar nu cu atâta lume, cu atât alai. Feciorii strigau atunci numele fetelor nemăritate, acum nu se mai strigă. E frumos, îmi aduc aminte de anii tinereţii“, a spus un sătean din Şinca Nouă.
În perioada comunistă, obiceiul a fost interzis, însă a reînviat de câţiva ani.
„A mai trecut un an şi mă bucur că „Roata în flăcări“a devenit deja o tradiţie. Suntem la cea de-a douăsprezecea ediţie, după ce am refăcut obiceiul, după 50 de ani. Din ce în ce mai mulţi tineri participă, nivelul calitativ creşte an de an. Mă bucur cel mai tare pentru că tinerele generaţii îl văd ca pe un lucru firesc“, a spus Dumitru Flucuş, primarul comunei Şinca Nouă.
Sărbătoarea a continuat apoi la Căminul Cultural, unde toată suflarea comunei s-a întâlnit la un bal.
(Mihaela BĂRGĂOANU)