
Sute de pasionați care vibrează odată cu sunetul motoarelor puternice au fost sâmbătă în centrul Făgărașului, ca să urmărească raliul „Trofeul Cetății“. 14 concurenți au luat startul, iar drifturile și derapajele cu mașinile de serie sau modificate au fost spre deliciul celor prezenți.
Mașini tunate, cai putere, adrenalină, miros de fum și scârțâit de roți. Pe scurt un spectacol automobilistic de excepție organizat la Făgăraș sâmbătă, 14 iunie. Sute de făgărășeni au luat parte la prima ediție a raliului „Trofeul Cetății“, organizat în centrul vechi al orașului. Iar cei care s-au prezentat, atât concurenți, cât și spectatori au avut cuvinte numai de laudă.
Așadar, în jurul orei 10.00 s-a dat startul. Cei 14 concurenți înscriși în concurs au apăsat cu putere pedala de accelerație.
Pe lângă viteză și îndemânare, șoferii au făcut și spectacol, răsplătit de spectatori cu ropote de aplauze. Cei mai buni au urcat pe podiumul aplasat în fața Primăriei Făgăraș. La categoria automobile de serie locul întâi a fost ocupat de Matei Stancu, locul doi de Imre Gabor, iar medalia de bronz a obținut-o Viorel Ioan Cherecheș.
Și dacă la categoria automobile de serie, locul întâi a fost ocupat de un brașovean , la categoria automobile modificate locul întâi a revenit unui făgărășean. Este vorba de Cristian Ungar. Locul doi la această categorie a fost obținut de Adrian Liviu Băluț, iar locul trei de Cătălin Costin.
Spectacolul automobilistic a fost completat la sfârșit de o demonstrație cu mașinuțe cu telecomandă. Este vorba despre mașini cu motoare care folosesc combustibil. Doi făgărășeni, Nicolae Rotaru și Marius Potroviță au fost cei care i-au încântat pe făgărășeni timp de mai multe minute.
Concursul nu a avut evenimente nefericite, iar organizatorii spun că o să repete această experiență și anul viitor, unde se așteaptă ca numărul concurenților să fie și mai mare.