Promovare En Fanfare – fotoreportaj

0
124
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html


La 3 ani de la ultima apariţie în Liga a III-a şi de la noua reorganizare a clubului, fotbalul făgărăşean a revenit, prin CSM, acolo unde îi e locul. A reuşit acest lucru după un sezon de excepţie, prin câştigarea campionatului şi a Cupei României şi încununat printr-o victorie obţinută în barajul de promovare în faţa campioanei judeţului Harghita, CSM Miercurea Ciuc, scor 5-1.

Dezlănţuiţi după pauză
În ciuda scorului care ne scuteşte de comentarii, jocul a avut o tentă de echilibru doar în prima repriză. Susţinuţi frenetic de o numeroasă şi totodată inimoasă galerie, făgărăşenii au început foarte bine jocul, iar în min. 15 centrarea lui Băcilă este fructificată de Streza, cu o lovitură de cap. La prima neatenţie în defensivă, harghitenii au profitat şi în min 38 au restabilit egalitatea. Bucuria lor a fost însă de scurtă durată, pentru că, în min 44, acelaşi Streza „pune latul“ la o minge trimisă de Neamţu şi astfel CSM Făgăraş intră la cabine în avantaj.


În partea secundă, echilibrul partidei s-a rupt definitiv, iar harghitenii, sufocaţi şi la propriu şi la figurat, nu au mai făcut faţă. Streza, omul meciului, şi-a încheiat recitalul desăvârşind hat-trick-ul în min 52, la centrarea lui Ciocan, de pe partea dreaptă. Apoi, şi-au intrat în rol veteranii echipei, Marşavela min 60, cu un spectaculos voleu din interiorul careului şi Kajcsaratz, min 85, cu un lob la colţul lung.


Atmosferă şi galerie ca în vremurile bune
Un rol important în realizarea acestei frumoase victorii l-au avut şi suporterii făgărăşeni prezenţi în tribunele stadionului din Sf. Gheorghe. Peste 500 de suporteri, împreună cu primarul oraşului, au creat o atmosferă extraordinară, încurajându-i pe băieţi pe toată durata jocului. Satisfacţia lor a fost imensă atât la terminarea jocului, cât şi la întoarcerea acasă, când, în centrul oraşului, s-au întâlnit cu jucătorii şi au sărbătorit preţ de câteva minute bucuria promovării.


„Băieţii au fost extraordinari, iar noi nu am făcut decât să fim alături de ei şi să îi susţinem. Ne-au răsplătit printr-o evoluţie foarte bună şi o victorie mare, iar noi îi asigurăm că le vom fi alături şi în Liga a III-a“, a declarat unul din suporteri.

Greul acum începe
Bucuria promovării a fost firească, dar greul de abia acum începe. Băieţii vor intra într-o binemeritată vacanţă, dar pe data de 9 iulie trebuie să se înhame din nou la muncă. „Deja, gândul nostru este la ce va urma. Datele problemei vor fi cu totul altele fiindcă vom întâlni adversari de alt calibru. Noi ne propunem ca în acest prim sezon de Liga a III-a să facem o figură frumoasă, dar pentru aceasta mai este nevoie de câteva transferuri pe care vom încerca să le materializăm cât mai repede”, ne-a declarat antrenorul Adrian Hârlab.


Lotul de jucători care a reuşit această performanţă – şi care merită toate felicitările, împreună cu tot staff-ul şi Primăria Făgăraş, pentru sprijinul financiar acordat – a fost următorul: Harnagea – Ciocan, Sârghe, Onciu, Motoc – Băcilă (min 74 Lup), Marşavela (min 66 Vezeteu), Gal, Tăruş (min 70 Kajcsaratz), Streza, Neamţu (min 65 Roşu).
La ei se mai adaugă: Neagu – Motrici, Tufar, Vasi.

Tot în cadrul meciurilor de baraj, stadionul Park Arena a fos gazda jocului dintre Sevişul Şelimbăr (Sibiu) şi Lacul Ursu Mobila Sovata (Mureş). Partida s-a încheiat cu un scor similar, 5-1 în favoarea sibienilor, care au obţinut astfel accesul în Liga a III-a, unde este posibil să fie colegi de serie cu echipa noastră.

Rezultate meciuri de baraj promovare în Liga III
Miercuri 20 iunie, s-au desfăşurat, pe terenuri neutre, 21 de partide având ca miză promovarea în Liga a III-a. Dintre acestea, 16 întâlniri s-au încheiat după 90 de minute, iar dintre cele cinci care s-au terminat după prelungiri, două au necesitat şi lovituri de departajare.
Un meci nu s-a disputat, cel de pe stadionul din Panciu, dintre FC Zagon şi Unirea Stâlpu, pentru că ultimii nu au avut viza care să certifice efectuarea vizitei medicale la Centrul de Medicină Sportivă.
Iată rezultatele complete ale barajului:
CSA APA CRAIOVA (DJ)-Posada Perişani (VL) 3-2 (2-2)
Victoria Traian (BR)- RAPID FETEŞTI (IL) 0-0. 0-3 d.l.d.d.
Gloria Corneşti (DB)-PROGRESUL CERNICA (IF) 1-5 (1-1;1-1)
SCM PITEŞTI (AG) – Viitorul Grădinile (GR) 2-0 (0-0;0-0)
Energia Vulturu (VN)-UNIREA CASIMCEA (TL) 0-1 (0-0;0-0)
Microbuzul Botoşani (BT)-ŞTIINŢA MIROSLAVA (IS) 1-3 (0-2)
BUCOVINA FRÃTÃUŢI (SV)-ProSomeş Feldru (BN) 3-1(2-0)
Lacul Ursu Sovata (MŞ)-SEVIŞUL ŞELIMBĂR (SB) 1-5 (0-1)
AS Biruinţa Negreşti (NT) -FCM HUŞI (VS) 0-1 (0-0)
CSM MOINEŞTI (BC)- Sporting Lieşti (GL) 5-0 (0-0)
FC Chitila (B)-UNIREA CÂMPINA (PH) 1-2 (0-0)
AVÂNTUL FLOREŞTI ( GR)-Pomimai Videle (TR) 3-1 (1-0)
Petrofac Ţicleni (GJ)-MUNCITORUL REŞIŢA (cs) 1-2 (0-1)
CSM LUGOJ (TM)- Pandurii Cerneţ (MH) 3-0 (0-0)
ŞOIMII PÂNCOTA (AR)- CS Vulcan (HD) 5-1 (1-0)
EUROPA ALBA IULIA (AB) – Vulturii Vultureni (GJ) 2-0 (0-0)
TRICOLORUL ALPAREA (BH)-Someş Cărăşeu (SM) 1-0 (1-0)
PLIMOB SIGHET (MM)- Flacăra Hălmaşd (SJ) 2-1 (1-0)
FC ZAGON (CV) – Unirea Stâlpu (BZ) 3-0 (W0)
Echipele înscrise cu majuscule s-au calificat în Liga a III-a.

LĂSAȚI UN MESAJ