
În Transilvania, în următoarele două săptămâni, regimul termic se va situa mult peste normalul perioadei până la finalul lunii ianuarie, cu medii ale maximelor între 10 și 14 grade, iar ale minimelor între -4 și 0 grade. Până în data de 4 februarie se va răci treptat, astfel că maximele vor ajunge la 2 grade, iar minimele la -6 grade mediat regional, apoi se va mai încălzi ușor, spre medii maxime de 6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în perioada 31 ianuarie-6 februarie.
La munte, vremea va fi deosebit de caldă pentru finalul lunii ianuarie, cu medii ale maximelor între 6 și 10 grade și ale minimelor între 0 și 2 grade, dar se va răci treptat din 31 ianuarie până în 4 februarie, astfel că maximele vor ajunge la -4 grade, iar minimele la -10 grade, mediat regional, apoi regimul termic diurn va mai urca puțin, spre medii de 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar între 1 și 6 februarie acestea vor fi pe arii mai extinse.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată). Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
sursa: meteoromania.ro