
Examenul de titularizare devine amintire pentru profesori. Şi asta întrucât din acest an aceştia se vor putea angaja doar pe bază de examen şi interviu la unităţile şcolare care au posturi disponibile. Mai mult, cadrele didactice şi-au putut depune dosarul în vederea obţinerii respectivului post la centrele de evaluare. În oraşul nostru au fost stabilite trei astfel de centre.
După rezultatele dezastruoase de la examenele de titularizare din ultimii ani, Ministerul Educaţiei a schimbat modul în care se ocupă locurile de profesori şi învăţători. Dacă până acum aceştia susţineau examenul de titularizare la inspectoratele şcolare judeţene, de acum situaţia se schimbă. Cei care vor să lucreze în învăţământ sau să îşi găsească un post mai bun vor fi nevoiţi să susţină un concurs la unităţile şcolare care au posturi disponibile. Ultima zi de depunere a dosarelor în acest sens a fost 12 aprilie la centrele de evaluare. În oraşul nostru au fost constituite trei astfel de centre, respectiv la Colegiul Naţional „Radu Negru“, Colegiul „Aurel Vijoli“ şi Grupul Şcolar „Dr. Ioan Şenchea“. La acestea au fost arondate şcolile şi grădiniţele din municipiu şi Ţara Făgăraşului. „Până la sfârşitul perioadei de înscriere s-au depus 34 de dosare, care vin de la şcolile ce fac parte din Consorţiul Alma Mater, respectiv şcoala noastră, Şcoala Generală nr. 2 şi 4 grădiniţe. În urma opţiunii şi cadrele didactice de la celelalte grădiniţe din oraş au dorit să dea concursul tot la noi la centru“, a spus Traian Duţă, directorul Grupului Şcolar „Dr. Ioan Şenchea“.
La centrul de evaluare de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ au fost depuse 54 de dosare pentru posturile vacante din unităţile şcolare arondate aici. „În centrul de examen de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ au fost depuse 54 de dosare pe diferite specializări. Iar şcolile arondate aici sunt Colegiul Naţional „Radu Negru“, Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ şi Şcolile Generale din Hârseni, Recea, Lisa, Şinca şi Şercaia. Vom desfăşura concursul în conformitate cu metodologia şi sperăm că se va desfăşura în condiţii bune“, a spus Elena Micu, directorul Colegiului Naţional „Radu Negru“.
Şi la Colegiul „Aurel Vijoli“ au fost depuse 85 de dosare, şcolile arondate fiind Colegiul „Aurel Vijoli“ şi Şcolile Generale din Comăna de Jos, Mândra, Părău, Beclean, Şoarş şi Voila. Directorii şcolilor sunt de părere că această schimbare este una bine-venită. „După părerea mea, această schimbare este bună pentru că poţi efectiv să îl vezi pe candidat cum predă, cum se desfăşoară o lecţie. În felul acesta îţi poţi face o părere şi nu vom mai putea „acuza“ pe nimeni că a trimis un candidat care nu se descurcă foarte bine“, a mai spus Elena Micu.
În această săptămână comisia care se ocupă de organizarea şi desfăşurarea concursului va face o nouă verificare a dosarelor depuse de către candidaţi, iar săptămâna viitoare candidaţii vor fi chemaţi pentru validarea fişei de înscriere. În luna mai, în funcţie de disciplina pe care şi-au ales-o, vor susţine fie o inspecţie la clasă, fie o probă practică. Iar în data de 2 august candidaţii vor susţine proba teoretică. În judeţul Braşov au fost puse la dispoziţie 899 de posturi pentru dascăli.
(A.R.)