Primarul Făgărașului cere președintelui Gruia să aplice regulamentul în privința celor doi handbaliști!

0
424
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Primarul Făgărașului nu acceptă decizia consiliului director al CSM Făgăraș, de sancționare a celor doi handbaliști care au „sărbătorit“ înfrângerea într-un club și cere desfacerea contractelor de muncă. Edilul consideră că, cei doi handbaliști, respectiv Florin Acatrinei și Marian Filip au avut un comportament nesportiv pentru care nu se admit sancțiuni, ci excluderea lor din echipă. Președintele CSM Făgăraș, Marius Gruia a propus desfacerea contractelor de muncă celor doi sportivi, în urma incidentului din clubul de noapte însă consiliul director a respins propunerea și a decis că este suficientă sancționarea lor cu câteva mii de lei. Primarul Gheorghe Sucaciu cere președintelui să stabilească o nouă întrunire a consiliului director al CSM Făgăraș (Fielk Lucian, Fleşariu Marius, Mateiaş Sorin, Ramba Lucian şi Solomon Marius) și să analizeze situația potrivit regulamentului.

Contractele celor doi handbaliști, Filip Marian și Florin Acatrinei expiră în luna iunie, în cazul în care, ele nu vor fi desfăcute mai curând, din motive disciplinare. Amintim că, cei doi handbalişti, la întoarcerea din deplasarea de la Vaslui, în loc să se odihnească şi să se refacă după un meci dificil şi o deplasare grea, au ales să petreacă într-un club. Acatrinei a avut o atitudine provocatoare faţă de unii clienţi ai clubului, provocand un conflict minor. Din informatiile primite, Filip Marian nu a participat la acel mic conflict, el părăsind localul înaintea declanşării evenimentelor. Ulterior, Filip Marian a fost sunat de patronul localului să îl ia pe colegul Acatrinei din mijlocul conflictului.

LĂSAȚI UN MESAJ