Dacă vă gândiți deja la masa de Paște, e bine să puneți bani deoparte. Prețul unui kilogram de carne de miel pentru Paște în 2022, va fi mai mare decât anul trecut, anunță crescătorii de oi. Dacă anul trecut, un kilogram de carne de miel s-a vândut în piețe cu prețuri cuprinse între 30 și 35 de lei, anul acesta, va ajunge undeva la 40-45 de lei kilogramul de carne de miel sacrificat, iar în viu 18-20 lei/kg. Cum prețul la cereale a explodat, crescătorii de animale locali trebuie să facă investiții majore pentru o furajare corectă a animalelor, efort financiar care se va reflecta direct în prețul mieilor, laptelui sau brânzei, se plâng fermierii.
Chiar și cu un preț crescut fermierii nu se tem că vor rămâne cu marfa nevândută. Mieii care nu vor fi cumpăraţi de Paşte, merg la export.
Când mieii vor ajunge pe tarabă este bine să știm care sunt trucurile pentru a recunoaște carnea proaspătă de miel.
Aprecierea prospețimii cărnii de miel se realizează organoleptic, folosindu-se organele de simț: văzul, mirosul și pipăitul. Astfel, aprecierea are în vedere următoarele:
– aspectul: la carnea proaspătă suprafața este acoperită cu o peliculă uscată, iar în secțiune, carnea este lucioasă și slab umedă;
– culoarea: la suprafață este roz, iar în secțiune culoarea este roșie, caracteristică speciei și regiunii anatomice;
– consistența: fermă și elastică, urma lăsată de apăsarea cu degetul dispare repede;
– mirosul: plăcut, caracteristic speciei;
– grăsimea: albă și compactă;
– măduva oaselor: elastică, lucioasă, iar în secțiune umple complet canalul medular;
– tendoane și articulații: lucioase, elastice, tari, lichid sinovial limpede;
– bulionul (fiertura de carne după sedimentare): limpede și aromat, cu un strat de grăsime la suprafață.
Specialiștii recomandă consumatorilor să achiziționeze miei verificați de către medicul veterinar, cu o greutate a carcasei de peste 12 kg. Mieii sub această greutate au un conținut ridicat de apă, ceea ce face ca prin operația de pregătire (fierbere, prăjire, frigere) să se diminueze cantitativ foarte mult (cantitatea de preparat aptă de consum).