
Modul în care Ministerul Educaţiei a repartizat locurile bugetate la studiile de licenţă, master şi doctorat a fost criticat de preşedintele Tineretului Naţional Liberal, deputatul de Braşov Mara Mareş. Aceasta susţine că universităţilor performante li s-a redus numărul de locuri, în timp ce instituţiile de învăţământ superior mai puţin performante beneficiază de suplimentarea acestora. De altfel, Mara Mareş consideră că, încă o dată, PSD a dovedit că „nu are nici un fel de respect pentru meritocraţie sau pentru premierea performanţei. Nu aş vrea să dau crezare zvonurilor care vorbesc despre aplicarea unor criterii arbitrare şi politice în decizia privind repartizarea locurilor, dar explicaţiile publice ale ministrului Popa nu sunt deloc credibile: nu a existat nici o singură menţiune privind alocarea locurilor după criterii clar stabilite şi transparente, de performanţă”.
Totodată, ea a afirmat că prin „prin această decizie, PSD loveşte tocmai în propriul electorat, pentru că cei vizaţi direct de scăderea numărului locurilor bugetate din universităţi vor fi tocmai tinerii care provin din familii cu venituri reduse. Ministerul Educaţiei a reuşit să revolte întregul mediu universitar, să-i nemulţumească profund pe studenţi şi există o singură soluţie: demisia din funcţie. De asemenea, noul ministru ar trebui să repare greşelile acestuia şi să revizuiască numărul locurilor bugetate din universităţi astfel încât să se ţină cont de criteriul performanţei. Ministrul Valentin Popa şi-a început mandatul cu stângul, iar lungul şir de gafe trebuie să se încheie”.
Pe de altă parte, Mara Mareş a anunţat că TNL „salută şi este solidar cu reacţia organizaţiilor studenţeşti de a sancţiona cifrele de şcolarizare stabilite pentru universităţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu eventualele acţiuni de protest pe care doresc să le organizeze”.
Sursa:www.bzb.ro