Premii muzicale

0
75
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

copii-canta-treiPremii în ritmul muzicii. Astfel ar putea fi caracterizate rezultatele obţinute de elevii de la clasele de muzică ale Şcolii Generale nr. 2. Studiul acestor copii s-a concretizat la faza zonală a Olimpiadei de interpretare care a avut loc la Braşov . Concurs de la care elevii făgărăşeni s-au întors cu 3 premii I, 3 premii II şi o menţiune. Mai mult, una dintre eleve a primit punctaj maxim şi va merge la faza naţională.

copii-cantaflautÎn urmă cu 9 ani, elevilor de la Şcoala Generală nr. 2 li se oferea ocazia să studieze muzica. De atunci, în fiecare an, copiii s-au întors încărcaţi de premii de la competiţiile şcolare. La faza zonală a concursului de interpretare din acest an, au participat 7 elevi făgărăşeni. Aceşti copii au reuşit să concureze şi chiar să se impună în faţa unor colegi de la licee de artă şi să se întoarcă în şcoală încărcaţi de premii. Au reuşit doar prin muncă şi prin talent. «Aceşti copii sunt foarte muncitori, se pregătesc foarte mult. Noi îi ajutăm cât putem, dar ţin să menţionez că 80 % din aceste premii se datorează lor, iar restul nouă, cadrelor didactice care-i pregătim», a declarat profesorul de muzică Liviu Iosif.

copii-canta-naiLa faza zonală a concursului de interpretare au participat 90 de elevi. Dintre aceştia, doar 8 vor merge la faza naţională. Printre ei şi eleva făgărăşeancă Irina Naneş care a reuşit să impresioneze juriul prin interpretarea la nai în aşa fel încât a obţinut punctaj maxim. «Am muncit foarte mult şi consider că premiul l-am obţinut pe merit. Mă bucur că voi merge la faza naţională şi sper să mă întorc şi de acolo cu un premiu mare”, ne-a povestit Irina Naneş.
Rezultatele obţinute de aceşti elevi sunt o mândrie pentru şcoală şi pentru profesori. «E un lucru extraordinar pentru şcoala noastră să avem un copil care participă la faza naţională a Concursului de Interpretare. Este pentru prima oară în istoria acestei şcoli când un elev ajunge la faza naţinală», a declarat directorul Şcolii Generale Nr.2, profesorul Ioan Negrilă.

La faza zonală a concursului de interpretare, copiii au participat la secţiunea instrumentele de suflat- nai, clarinet, trompetă şi flaut-precum şi la secţiunea percuţie.

Lavinia Gheorghe

1 COMENTARIU

  1. scuzati-ma insa ati gresit instrumentul…voi reprezenta scoala generala nr 2 la faza nationala insa la instrumentul flaut care este total diferit de nai

  2. Felicitari Irina si succes mai departe !!! Daca da D-zeu poate e gata anul asta si DVD-ul tau … !

LĂSAȚI UN MESAJ