Sacrificarea animalelor nu se mai poate face decât în prezența unui veterinar. Potrivit unei directive semnate de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, este interzisă sacrificarea porcilor în gospodării fără supravegherea unui veterniar.
Noua directivă, care a intrat în vigoare de o săptămână, a creat un val de nemulțumiri în rândul crescătorilor de porci. Oamenii spun că este imposibil de pus în practică în condițiile în care nu sunt suficienți medici veterinari.
În ciuda acestui fapt, direcțiile sanitar-veterinare au înștiințat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni în legătura cu noua regulă a sacrificării porcilor.
Așadar, fiecare gospodar care taie porcul trebuie să anunțe medicul veterinar, să primească aprobare de la acesta, iar un medic, asistent sau un tehnician veterinar trebuie să supravegheze procesul de sacrificare.
Cei care nu se vor conforma şi vor tăia porcul fără să anunțe veterinarii, riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 300 de lei.
Sursa: www.newsbv.ro