Zilele sunt numărate până la sărbătoarea Învierii Domnului, aşa că a început şi agitaţia după cumpărături. Astăzi, a fost forfotă mare în piaţa agroalimentară unde au ajuns şi primii crescători de oi cu miei tăiaţi. Între 25 și 30 de lei costă kilogramul de carne de miel, gata tăiat.
Făgărășenii sunt de părere că prețurile sunt destul de piperate în comparație cu veniturile lor însă, tot ei susțin că masa de Paște nu are niciun farmec fără tradiționala friptură din carne de miel.
La tarabele cu miei l-am întâlnit și pe Dorică Taftă. El este din Felmer și are 67 de ani. A venit să vândă miei. Omului îi tremură barba de tristețe când se gândește la câtă muncă a depus ca să ajungă până aici, însă nu poate să nu vadă sărăcia din jur.
În Piața Agroalimentară sunt doar patru comercianţi cu carne de miel dar cu siguranță vor fi mai mulți, în târgul de miei vii amenajat în incinta târgului de animale, de pe strada Hurezului, începând de mâine. Crescătorii de oi o să rămână în Piața Agroalimentară respectiv în târgul de pe strada Hurezului până sâmbătă. Așadar, mai aveți la dispoziție câteva zile pentru a cumpăra tradiționala carne de miel, indiferent că doriți un miel întreg sau doar un kilogram de carne.