Peste 128.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni în Brașov

0
59
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Aproape un milion de doze de vaccin Pfizer sosesc astăzi în România și vor fi distribuite către centrele de depozitare din întreaga țară, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Trei aeronave vor livra dozele în siguranță, iar zborurile vor avea loc pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, aminteşte CNCAV.
Respectivele doze aduse luni în România vor fi distribuite la următoarele centre de depozitare: Bucureşti: 367.380 de doze; Braşov: 128.700 de doze; Cluj: 105.300 de doze; Craiova: 140.400 de doze; Constanţa: 81.900 de doze; Iaşi: 81.900 de doze; Timişoara: 58.500 de doze.
De la începutul campaniei de vaccinare, România a recepționat peste 9 milioane de doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar aproape 6, 5 milioane au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei, mai arată CNCAV.

LĂSAȚI UN MESAJ