Țara Făgărașului se mândrește cu foarte mulți oameni de valoare. Un astfel de om s-a născut în Mărgineni în anul 1816. Este vorba de Baronul „David Urs“, un mărginean care a făcut cinste poporului român. Reprezentanții Asociației Comunitare „Baronul David Urs“ din Mărgineni au participat în urmă cu o săptămână, la un eveniment de pomenire a acestuia desfășurat la Sibiu, în cimitirul Bisericii dintre Brazi acolo unde este înmormântat baronul.
Anual se desfășoară o astfel de întâlnire în memoria baronului, în preajma zilei sale de naștere, respectiv 1 aprilie 1816. Anul acesta, evenimentul s-a desfășurat de abia în urmă cu o săptămână, din cauza situației impuse la nivel național cauzată de pandemia cu coronavirus.
Baronul „David Urs“ de Marginea a văzut lumina zilei în satul Mărgineni, comuna Hârseni. S-a implicat în păstrarea regimentelor militare grănicerești românești, amenințate cu desființarea odată cu reorganizarea armatei cezaro-crăiești. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Orlat și Năsăud. Întreaga sa avere a lăsat-o moștenire Bisericii Române Unite cu Roma. O clauză testamentară prevedea ca suma de peste 50.000 de florini pe care a lăsat-o moștenire să fie destinată constituirii unui fond din care Mitropolia Blajului să acorde burse elevilor români studioși, urmași ai foștilor grăniceri din Regimentul I Român de la Orlat. David Urs s-a stins din viață la Sibiu, la data de 10 septembrie 1897. Este înmormântat alături de George Bariț în cimitirul Bisericii dintre Brazi