Marți 19 ianuarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 26 de percheziții în Brașov, București, Ilfov, Cluj, Timișoara și Sibiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit faptul că mai multe persoane, constituite într-un grup infracțional, ar fi distribuit, prin intermediul unei pagini găzduite de un site de socializare, produse ce conțineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis.
Persoanele implicate în aceste activități ar fi încercat să transmită potențialilor clienți faptul că produsele comercializate (uleiuri, flori de cânepă, acadele, prăjituri, băuturi energizante) îndeplinesc condițiile legale, făcându-se referire la un Regulament european care prevede că produsele ce prezintă o concentrație de THC mai mică de 0.2% ar putea fi comercializate.
În cursul anului 2020, pe teritoriul României au început să funcționeze societăți care promovează produse obținute din cânepă, conținând Canabidiol (CBD), ale cărui efecte pentru sănătate ar fi benefice. Aceste magazine s-au dezvoltat în scurt timp atât fizic, prin deschiderea unor puncte de lucru, cât și în mediul on-line, sigla folosită fiind planta de Cannabis.
Conform legislației naționale și a Uniunii Europene, nu există prevederi care să permită comercializarea de produse din cânepă cu un conținut de THC, indiferent de concentrație, astfel încât orice produs care conține THC se încadrează noțiunii de drog de risc și intră sub incidența dispozițiilor penale.
Din cercetări a rezultat faptul că societățile comerciale care comercializează produse de cânepă deschise în Brașov, Sibiu, Cluj și Timișoara nu funcționează în mod legal, neavând eliberate niciuna dintre autorizațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare.
În urma perchezițiilor, care au avut loc la domiciliile persoanelor în cauză și punctele de lucru ale societăților comerciale care comercializează astfel de produse, au fost descoperite și ridicate mai multe produse alimentare pe bază de cânepă, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, 7.500 de euro și 7.900 de lei.
11 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov și B.C.C.O. Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți în activități de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Cluj, București, Ilfov, Timișoara, Sibiu și Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.
Acasă Știri Făgăraș TV Percheziții la sediul unor societăți comerciale care vindeau produse interzise