Pensionarii făgărășeni cu venituri mici nu vor măști gratuite? Este întrebarea reprezentanților Direcției de Asistență Socială din Făgăraș care susțin că din cele 4 categorii beneficiare de măști gratuite, pensionarii cu pensii sub 800 de lei sunt cei care se lasă așteptați . Chiar și așa, măștile către categoriile beneficiare s-au distribuit până acum în procent de 60%.
La nivelul Direcției de Asistență Socială Făgăraș sunt înregistrați 1200 de pensionari cu venituri sub 800 de lei.
Amintim că, peste 100 de mii de măști vor ajunge la o parte dintre făgărășenii cu venituri mici. Cei care fac parte din categoriile defavorizate și primesc măști gratuite sunt
- persoanele din familiile beneficiare a ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele din familiile beneficiare de alocațiile pentru susținerea familiei acordate în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt până la 800 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art.42 și art. 58 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările și completările ulterioare.