Festivalul Păstrăvului ediţia a VI –a a fost un succes. Acest weekend, respectiv zilele de sâmbătă şi duminică au fost dedicate păstrăvului. Asociaţia Procult Mărgineni împreună cu Grupul de Acţiune Locală pentru pescuit Păstrăvarii Făgăraşului, în colaborare cu Primăria Făgăraş au organizat un festival în care peştele a fost produsul vedetă a tot ceea ce s-a putut degusta în cadrul evenimentului iar participanţii au avut parte de un spectacol de gătit.
Practic acest festival face parte dintr-un proiect mai mare finanţat din fonduri europene. Un proiect prin care se doreşte dezvoltarea turismul piscicol dar mai ales transformarea păstrăvului de Făgăraş într-un brand.
În cadrul festivalului a avut loc şi un spectacol la scenă care a început sâmbătă după-masă cu o paradă a portului popular.
Rând pe rând artiştii au întreţinut atmosfera iar oamenii prezenţi au urmărit spectacolul popular cu foarte mult interes.
Potrivit organizatorilor, pe parcursul celor două zile, festivalul a atras câteva mii de oameni.
Sute de kilograme de peşte viu au fost vândute iar la preparatele din păstrăv, şirul de oameni care aşteptau să cumpere s-a întins pe câteva rânduri, până la ora închiderii. Festivalul Păstrăvului Făgărăşean s-a încheiat cu recitalul îndrăgitului interpret Aurel Tămaş.