Părintele Iosif Toma de la mănăstirea Berivoi a fost hirotesit- arhimandrit

0
423
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Praznicul Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an mulțimi de credincioși din satele transilvănene și pelerini din alte părți ale țării la hramul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus.Programul liturgic din ziua hramului a cuprins slujba de sfințire a apei la fântâna din incinta mănăstirii, urmată de Sfânta Liturghie și slujba Sfântului Maslu, săvârșite la Altarul de vară al așezământului monahal. Soborul slujitor a fost sub protia Înaltprea­sfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-a aflat Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele profesor Vasile Mihoc, arhimandritul Calinic Teslevici, exarhul mănăstirilor, stareţul mănăstirii, arhimandritul Atanasie Roman, protopopi, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.
La finalul Liturghii, Părintele Iosif Toma de la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berivoi (comuna Recea) a fost hirotesit întru arhimandrit. Rânduiala a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, vineri, 10 mai, la praznicul Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus.
sursa:mitropolia-ardealului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ