
Mesageri ai lui Moş Crăciun. Acesta a fost rolul angajaţilor firmei Blach Dom care au împărţit sute de cadouri oamenilor pe care i-au întâlnit pe stradă. Nu au venit însă cu sania trasă de reni, ci au defilat cu zeci de maşini.
Toţi angajaţii s-au adunat sâmbătă 19 decembrie, la sediul firmei Blach Dom din Şercăiţa. După ce s-a oficiat o slujbă de binecuvântare a imobilului şi vehiculelor firmei, a început parada. Drumul dintre Şercăiţa şi Făgăraş a părut neîncăpător pentru zecile de maşini care au defilat pe această rută.
Nu este primul an când reprezentanţii acestei firme organizează o astfel de paradă, urmată de o binemeritată petrecere pentru angajaţi. „Parada Blach Dom a devenit deja o tradiţie a noastră, atunci când se sfârşeşte un an şi aşteptăm un nou an mai bun, poate. Aceasta este a treia paradă de acest fel. Am plecat de la sediul nostru din Şercăiţa cu toate maşinile firmei, mari şi mici, iar în Făgăraş am împărţit 300 de pachete”, a declarat proprietarul firmei, Dorel Piticaş.
La petrecere, angajaţii Blach Dom au avut parte şi de o surpriză. I-a încântat cu câteva melodii nimeni altul decât tenorul Florin Georgescu.
Lavinia GHEORGHE