În perioada 8 şi 11 aprilie, în zona Țării Făgărașului, fi organizat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului, un infotrip la care vor participa reprezentanţi ai agenţiilor de turism din România. Scopul acestei acţiuni este de a include Ţara Făgăraşului în pachete turistice naţionale.
Potrivit președintelui asociației, Florin Ioani, Ţara Făgăraşului are de oferit foarte multe lucruri. Obiectivele turistice din zona Mănăstirii Sâmbăta, Cetatea Făgăraşului, castrele romane, Delta de pe Olt de la Rucăr, practic fiecare sat are ceva de oferit.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului „Ţara Făgăraşului” s-a constituit prin voinţa administraţiilor locale ale localităţilor Victoria, Drăguş, Viştea, Sîmbăta de Sus, Ucea, Voila, Lisa, Beclean, Recea, Hârseni, Mândra, Şercaia, Şinca Nouă, Şinca, Şoarş, Părău, Comana, Jibert, Cincu-localitaţi din judetul Braşov şi Arpaşu de Jos, Cârţişoara- localităţi din judeţul Sibiu. Scopul înfiinţării acestei asociaţii a fost de a promova şi sprijini dezvoltarea durabilă a regiunii sub toate aspectele sale: economice, sociale, culturale în principal prin promovarea şi susţinerea turismului şi a tuturor activităţilor complementare acestuia. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului ,,Ţara Făgăraşului” este o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, de drept privat şi de utilitate publică. Este persoana juridică infinţată în anul 2008 conform Legii 215/2001 a administraţiei publice locale republicată. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului ,,Ţara Făgăraşului” îşi desfaşoară activitatea avînd la bază strategiile deja elaborate la nivel naţional şi regional, obiectivele cele mai importante fiind atragerea de fonduri pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale membrilor asociaţiei în vederea unei dezvoltari durabile a zonei ,,Ţara Făgăraşului”
sursa foto: Tara Fagarasului