Pentru a nu ajunge în situaţia de a avea probleme în a onora cererea de apă potabilă, pentru comunele Ucea, Viştea, Drăguş şi oraşul Victoria, dar şi pentru societăţile comerciale din zonă, printre care amintim Purolite Victoria sau Austin Meats – fosta fabrică de mezeluri Carmolimp, operatorul care deserveşte zona, SC Aromapa SRL, a lansat o licitaţie de lucrări pentru realizarea unui nou rezervor de apă.
Conform informaţiilor disponibile pe platforma electronică de achiziţii publice, citate de bzb.ro, valoarea contractului de lucrări este de 3.539.988 lei, fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor 21 iulie. În cazul în care, în urma acestei proceduri, va fi identificat un constructor, acesta va avea la dispoziţie 12 luni pentru a finaliza lucrările.
Prin acest contract, la gospodărirea de apă din Sumernă, comuna Ucea, va fi amenajat un nou rezervor de apă cu o capacitate de 2.000 de metri cubi, pe lângă cele două existente, ceea ce înseamnă că va fi dublată capacitatea de stocare, având în vedere că în acest moment fiecare dintre ele poate depozita 1.000 mc de apă.
Sursa: bzb.ro
Sursa foto:primaria Ucea