Ocolitoarea Făgăraşului, la nord sau la sud?

0
32
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html


Ocolitoarea Făgăraşului, un proiect mult discutat şi mult aşteptat de făgărăşenii care locuiesc în zonele unde zilnic trec zeci de maşini de mare tonaj. După ce în urmă cu mai bine de 3 ani, realizarea centurii din Făgăraş lua amploare, din 2008, lucrările au fost sistate pentru că Guvernul nu a mai alocat niciun ban în acest sens.

Şi totuşi, de câteva zile Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează printr-un comunicat de presă că a alocat 3,61 milioane de lei, fără TVA, unei firme britanice, pentru studiile de fezabilitate pentru variantele de ocolire a oraşelor Făgăraş, Sighişoara şi Huedin.

Contractul, semnat în urmă cu câteva zile, presupune elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de execuţie, studiile de evaluare a impactului asupra mediului şi a documentaţiilor de atribuire pentru cele trei şosele de centură. Valoarea contractului nu este plătită în totalitate de la bugetul statului, 2,5 milioane de lei reprezentând finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională. „Prin aceasta se doreşte realizarea unui alt studiu de fezabilitate pentru găsirea unei variante optime şi înţeleg că se ia în discuţie şi varianta sudică a localităţii, pe care din punctul meu de vedere, ca municipalitate, nu o agreăm pentru că asta înseamnă ca şoseaua de ocolire a Făgăraşului să treacă pe la sud de Combinat şi pe terenurile aparţinând comunelor din Ţara Făgăraşului şi nu văd rostul variantei pe partea sudică“, a spus primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc.

Veştile sunt bune pentru făgărăşeni, însă  dacă se va alege varianta sudică, ce se va întâmpla cu varianta nordică, pe malul râului Olt, unde lucrările au fost realizate în proporţie de 40%?

„Paradoxal, noi avem un proiect deja de ocolitoare a Făgăraşului pe partea nordică a localităţii. Practic, drumul  este realizat în proporţie de 40 – 50%, mai trebuie bani pentru executarea finală a centurii de ocolire a oraşului“, a mai spus Sorin Mănduc.

Contractul semnat cu reprezentanţii din România ai firmei britanice face parte dintr-un proiect mai amplu care include şi pregătirea şoselelor de centură din Topliţa, Tuşnad, Bârlad şi Timişoara Sud şi are un buget total de 128,64 milioane de lei, din care peste 18 milioane de lei reprezintă o sumă nerambursabilă acordată de Comisia Europeană.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

LĂSAȚI UN MESAJ