Observator 18

0
96
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

observator-181Dragii noştri cititori de 18 ani, cu plus sau minus în faţă. Deja iniţiativa noastră şi articolele apărute au stârnit reacţii dintre cele mai diverse. Unele dintre ele, cele postate pe site, pot fi citite chiar în subsolul fostului articol. Semnalele primite prin viu grai sunt toate pozitive. Nu vrem să ne lăudăm, nici să blufăm. Chiar aşa este! Ziarul şi, îndrăznesc să cred, şi oraşul, avea nevoie să audă glasul celor tineri. Glas care, prin intermediul ziarului nostru se poate auzi nu doar în paginile unor reviste şcolare cu apariţie periodică şi răspândire doar în aria liceului, ci în regim săptămânal, în toată Ţara Făgăraşului. Singurele noatre temeri sunt referitoare la gradul vostru de implicare. Cât de mare şi cât de rezistent în timp va fi el. Pentru că loc la ,,tribuna tinerilor”, aici la BZF, va fi mereu, spaţiu tipografic se găseşte, dorinţă de a scrie şi de a trimite să fie! Cum spuneam, nu contează tema, părerea să fie sinceră şi scrisul gramatical. Aşadar aşteptăm şi alţi colaboratori în afara celor două harnice fete de la Colegiul ,,Doamna Stanca”. Precum vedeţi, sunt răspunsuri la tema zilei, dar şi alte încercări de-ale lor. Deci, bunăvoinţă din partea noastră e, mai rămâne să fie şi de la voi. Şi perseverenţă. Vă aşteptăm. Să nu uit adresa de mail, dan.ciocoiu62”yahoo. com şi tema pentru săptămâna viitoare: cum vedeţi şi cum simţiţi voi, tinerii, actuala criză economică? Spor la scris!

liliana2 Profesorul ideal

Educaţia unui copil este realizată în primul rând de părinţi, dar desăvârşită de profesori. Din păcate, sistemul educaţional din zilele noastre oferă şi dezvoltă prea puţine valori tinerilor…doar pe dezvoltarea intelectului se pune accentul, iar moralitatea, aptitudinile artistice, valorile prieteniei şi ale familiei, credinţa etc. sunt lăsate în umbră, sunt minimalizate până la inexistenţă. Aşadar, profesorii ar trebui să ne ofere o astfel de educaţie, ar trebui să trezească în noi dragostea şi aprecierea pentru cultură (nu pentru kitsch-ul şi incultura, care devin din ce în ce mai populare astăzi), bun gust, corectitudine şi pentru natură.
Nu contează doar ştiinţa unui profesor, ci, în mod special, dăruirea de dascăl şi înţelegerea faţă de elevi. E foarte important ca profesorul să-şi îndrume corect elevii, să-i ajute să-şi depăşească temerile şi complexele, fiindcă formarea noastră din anii adolescenţei ne va determina întreaga viaţă. E o mare greşeală ca un profesor să facă diferenţe între elevi pe criterii de “pile” sau statut social, căci valoarea unui om este înauntrul său. Altfel, se vor forma alţi oameni nedrepţi, superficiali, corupţi, căci la şcoală au învăţat – indirect – că “Doar aşa se poate”… sau oameni frustraţi, care îşi anihileaza valoarea şi talentul, pentru că au văzut că cei mediocri au întâietate.
Profesorul trebuie să fie părinte, prieten şi dascăl adevărat… să ne fie model înaintea “vedetelor” pe care le imităm la nesfârşit, cu rele şi [mai puţin bune! Profesorul ideal este cel care amplifică şi îmbogăţeşte valorile unui elev, indiferent de înclinaţie!

Faceţi o plimbare la…

V-aţi gândit vreodatâ sâ observaţi frumuseţea râului Olt?
Cu siguranţă, acest râu nu trece întâmplător prin oraşul nostru, sau, altfel spus, Făgăraşul poate nu a fost întemeiat pe malul Oltului doar din criterii practice. Natura ne-a oferit o binecuvântare!

Câţi dintre noi nu visează la plimbări nostalgice pe marile fluvii din metropolele strălucitoare ale Europei? Într-adevăr, este o culme a romantismului să o iei la liniştit pe malul râului Tibru din Roma, de exemplu, râu împodobit cu statuete şi poduri grandioase… dar umilul nostru Olt are un farmec precum Cenuşăreasa, doar că nu ne oprim câteva minute din mersul cotidian ca să-l observam. Este în mijlocul unui cadru paradisiac al naturii – ne imbie la relaxare, la evocări de amintiri şi la o mai mare apreciere a naturii, pe care prea puţini o mai respectă, deşi, în fond, fiecare dintre noi a pronunţat măcar o dată expresia “Mama Natură”.

Este la-ndemâna oricui să iasă, măcar din cănd în când, din rutină, să descopere oraşul şi natura, căci nimic din lumea aceasta nu e întâmplător… deci nici cursul râului Olt la poalele “Dealului Galaţiului”. Frumuseţea din jur ne e oferită gratis, e esenţa acestei lumi, dar noi o căutăm mereu, plictisţti, în lucruri artificiale şi pline de kitsch.

Oltul ne atrage spre el cu un murmur lin, ca in plimbări pe malul său să NE descoperim, să ÎL descoperim şi să admirăm măcar acest colţ al oraşului, deşi mai sunt multe ce aşteaptă să fie explorate.
Aşadar, lăsaţi-vă gândurile… şi paşii să curgă şi către râul Olt!
Liliana POPA

roxanaProfesorul ideal
Cred că nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că toată viaţa învăţăm sau avem ce învăţa. Dar cine ne învaţă? Eu cred că sunt trei mari profesori ce ne însoţesc în acest proces:
“Profesorul de la şcoală”. Indiferent că de mate, română sau istorie, profesorul are un aport mai mare decât credem asupra noastră. Atât cunoştinţele lui, cât şi personalitatea lui îşi pun amprenta asupra noastră. Profesorul ideal este omul complet, care emană bunătate, care îşi câştigă respectul, care corectează, dar nu pedepseşte, care inovează materia aducând un plus de energie, făcând-o atractivă, care motivează şi nu îndepărtează, care recunoaşte când greşeşte, care învaţă odată cu noi, care ne observă şi ne cunoaşte, care se implică şi nu îşi pierde entuziasmul predării, care valorifică şi apreciază ideile noastre, care transformă şcoala în dorinţa de a cunoaşte, nu o povară obligatorie. Profesorul ideal trebuie să ştie cât de valoroşi sunt oamenii, să fie convins că în fiecare există o energie şi un potenţial de care puţini îşi dau seama şi să ne ghideze astfel încât să ne dăm cât mai devreme seama de câte suntem în stare, nu numai din punct de vedere al învăţăturii, dar şi din punct de vedere al caracterului.

Apoi, mai există profesorul numit “Absolut”. Are înfăţişarea naturii şi ne predă, la un nivel subtil, alte materii, evaluarea nefăcându-se cu ajutorul notelor de la 1 la 10. Materiile predate sunt Iertarea, Bunătatea, Frumuseţea şi Viaţa. Printre multe altele, el ne învaţă să privim cu atenţie, că nu totul e aşa cum pare, că răutatea se poate alunga, că şi ceea ce pare mic e de fapt mare. Cu adevărat ideal acest profesor, cu care însă nu ştim când avem oră, la care nu trebuie să luăm notiţe, la care trebuie doar să simţim…

Profesori ideali suntem chiar noi, oamenii. Indiferent de înfăţişare, avem capacitatea de a ne autoeduca şi de a ne autocunoaşte. În autocunoaştere “cercetările” au loc în interiorul nostru; prin gândurile şi sentimentele noastre învătăm mai multe despre noi. Există oare o “disciplină” mai grea decât cea numită “EU”?

Ignore – conceptul din umbră
Putem considera că acest ignore englezesc tinde să se ramifice in două: ignoranţa şi ignorarea.

Ignoranţa se pare că ne învăluie din ce în ce mai mult. Analfabetismul (atât propriu, cât şi cel funcţional, în care persoanele ştiu să citească, dar nu înţeleg ce citesc) ia proporţii în aceste vremuri în care ne considerăm atât de dezvoltaţi şi puternici. Nu degeaba există maxima “cunoaşterea înseamnă putere”. Atunci noi cum ne putem considera puternici când suntem înconjuraţi şi respiraţi de ignoranţă? Ignoranţă în rândul politicienilor, ignoranţă în rândul elevilor, ignoranţă ecologică, ignoranţă peste tot. Politicienii s-au concentrat mai mult pe dezvoltarea abilitaţii de a “face bani”, elevii au ajuns dezinteresaţi sau din cauza sistemului care pune mai mult accent pe memorare au ajuns să nu îşi mai pună probleme referitor la ceea ce citesc, oamenii în general nu dau doi bani pe mediu(“de ce eu?’, “dacă face altul, fac şi eu”). Şi uite aşa, ca un domino, ne afundăm în neştiinţa şi, în plus, dobândim “calităţile-bonus”: indolenţa, neputinţa.

Curioasă este rezistenţa oamenilor împotriva informaţiei, ciudat, tocmai în era informaţiei. Suntem prietenii adevărati ai Internetului, dar se pare că nu îl folosim şi în scopuri constructive. Preferăm messenger-ul sau email-ul, că-i mai simplu. Oare nu sunt prea multe contradicţii în viaţa noastră? Oare nu ştim că plus cu minus se anulează, şi astfel ne anulăm şi noi identitatea poate chiar definitiv?
Ignorarea e şi ea la mare moda. Suntem aşi la aşa ceva. Ignorăm oamenii pe stradă, ignorăm problemele altora, când chiar le putem soluţiona, iar măreţia noastră se arată la cel mai înalt nivel, când ne ignorăm pe noi înşine, adică natura noastră umană. Ne ignorăm sentimentele şi principiile (care încep să se şteargă ca şi clişeicul scris pe nisip). Ignorăm frumosul şi adorăm urâtul. Suntem mai preocupaţi să ne încadrăm în tiparul societăţii şi dacă ignorarea e ceea ce se caută, asta oferim, nu?
Oare acest “curent” să porneasca tot de “sus”? Politicienii ne ignoră problemele, aşa că şi noi, la rândul nostru, ne ignorăm pe noi. Oare nu valorăm mai mult de atât? Ne-am pierdut respectul de sine şi, cel mai grav e că nu ne dăm seama de asta şi părem atât de siguri de ceea ce ştim.
De reţinut ar fi că evoluţia şi involuţia sunt două procese simultane. Evoluăm tehnologic, ne degradăm emoţional. Evoluăm economic (deşi nici asta nu se prea intamplă), uităm să trăim. Şi atunci, ce ne mai rămâne? Să ignorăm?

P.S. Ştiu că acest articol nu va schimba omenirea, dar dacă îl va pune pe gânduri pe un singur om, cuvintelele mele nu au fost in zadar.

Roxana Rebedeu

1 COMENTARIU

  1. …dar sa nu uitam totusi ca si ignorata face parte din cotidin si daca ar fi sa nu existe probabil nu am mai exista. Interesanta scriere pentru un tanar de 18 ani, insa mie imi lasa impresia ca exista o doza prea mare de superficial… lucru de care sunt convins ca provine tot din lispa de interes pentru educatie. Cel mai simplu intotdeauna este sa critici, insa daca o faci intr-un mod constructiv e una iar distructiv e cu totul altceva. Poate nu-ar fi rau, stimata domnisoara, Roxana Rebedeu, ca atunci cand transmiti o critica atat de elaborioasa (si justa in multe asptect) sa te gandesti si la o solutie, o metoda de a bypasa lipsa aceasta de interes. Atunci cu siguranta poti spune ca exista o sansa in a schimba chiar si intreaga omenire. Sunt convis ca (si asta o spun din experienta) daca vei incerca in permanenta sa cauti un vinovat (insufletit sau nu) nu vei ajunge sa cunosti aprecierea deplina. Incerca mai degraba sa iei lucrurile asa cum sunt si sa le indrepti spre normalitate.
    Oricum felicitari pentru cugetarile tale si astept cu interes si un „acces denide” la aceest ignore de care ne povestesti.

  2. „Oare nu sunt prea multe contradicţii în viaţa noastră? Oare nu ştim că plus cu minus se anulează, şi astfel ne anulăm şi noi identitatea poate chiar definitiv?”

    Care sunt contradicițiile? Este o contradicție faptul că progresăm tehnologic și, dacă e să acceptăm premisa, regresăm spiritual (intelectual, emotiv, etc.)? Într-adevăr, progresul este opus regresului (în mod absolut suprinzător), dar pentru a da naștere unui conflict trebuie să existe un element comun între ele. N-aș nega faptul că tehnologia și spiritul sunt legate în om, dar cele două nu trag neapărat în două direcții diferite de el. Nici nu mi-ar fi greu să argumentez că tehnologia facilitează o izolare mai accentuată de societate, ceea ce în ziua de azi (și, de ce nu, cea de ieri) poate fi la fel de ușor cauzată de dezvoltarea spirituală – fie ea excesivă sau într-o prea mică măsură.

    Oricum, cred că este prea devreme ca să putem trage vreo concluzie cu privință la efectul pe care îl are tehnologia asupra felului de-a fi a oamenilor. E nevoie de perspectivă pentru așa ceva, iar uneori nici nu e de ajuns să treacă timpul pentru a o obține.

    Cert este că tehnologia a mărit accesul la informație, precum ai scris și tu. Dar nu vorbim doar de informația ce poate fi prelucrată intelectual sau care ajută la dezvoltare, ci și de informația despre informație: în sfârșit aflăm cum gândește lumea, iar tragem repejor concluzia că mulți o fac eronat sau superficial și suntem stupefiați de numărul acestora. Implicit se pornește o discuție despre cum a decăzut lumea, când de fapt tot ce se poate spune ca urmare a acestei descoperiri e că neajunsurile spirituale, așa cum le-am definit mai sus, sunt mult mai răspândite decât am fi crezut.

    Există ceva superficial în acest text, așa cum există ceva neînordine între paralela dintre anularea matematică a forțelor opuse și anularea identității unui om. Da, ea poate funcționa dacă ne gândim că cineva care împărtășește nenumărate concepții opuse în esență se anulează pe sine, dar nu când vorbim de așa numitul paradox al accesului la informație.

    Cât despre simultaneitatea celor două procese, și dacă ea există, nu văd legătura cu ignorarea. Mă îndoiesc că era mai bine acuma cincizeci de ani, pe când nu eram evoluați tehnologic, sau că lumea era cu adevărat mai pregătită să-și dea o mână de ajutor. Ignorarea este un simptom al urbanizării și al anonimizării implicite, care la noi a fost accentuată de un trecut recent îmbibat cu animozitate și suspiciune.

    Altfel, eu nu cer soluții, dar dacă ar fi să mai nimeresc pe aici să citesc ceva, nu m-ar deranja să citesc o analiză care să privească și dincolo de evident, căutând cauzele cu puțin mai multă ingeniozitate, fie ca idei, sau doar ca lectură ușoară.

LĂSAȚI UN MESAJ