
Sâmbătă, 15 ianuarie, Sala Dietei din Cetatea Făgăraşului a fost arhiplină. Profesorul şi antrenorul de handbal Nicolae Marian şi-a lansat cartea autobiografică intitulată „O viaţă în slujba unei profesiuni de credinţă“. Au ţinut să îi fie alături prieteni, colegi de breaslă şi trei generaţii de eleve pe care acesta le-a pregătit de-a lungul carierei de antrenor. Nu a lipsit nici cea mai bună handbalistă română din toate timpurile, Mariana Târcă, descoperită şi lansată spre performanţă de venerabilul antrenor. Ajuns în pragul venerabilei vârste de 81 de ani, dar păstrându-şi intacte memoria şi talentul de narator, Nicolae Marian a hotărât să îşi pună viaţa şi cariera în paginile unei cărţi.
De-a lungul unei cariere de antrenor de peste o jumătate de veac, Nicolae Marian a pregătit generaţii întregi de handbaliste făgărăşence, care au ajuns în loturile naţionale de junioare şi senioare. La lansarea volumului au ţinut să îi fie alături nu mai puţin de trei generaţii de eleve, de la doamne de vârsta a doua până la adolescente de 14-15 ani. De la eveniment nu putea să lipsească „perla“ handbalului românesc şi mondial, cea mai mare jucătoare descoperită şi lansată de merituosul antrenor, Mariana Târcă.
Nicolae Marian a descoperit şi pregătit în prodigioasa sa carieră zeci de handbaliste talentate din Făgăraş şi Victoria. A fost peste 20 de ani antrenor al loturilor naţionale de junioare şi şi tineret şi a fost recompensat cu numeroase premii şi medalii, cel mai prestigios dintre acesta fiind titlul de antrenor emerit, decernat în 1999.