O femeie de 49 de ani din Ticușul Vechi a dispărut de la domiciliu din data de 04.08.2020, în jurul orei 20.30.
Situația a fost reclamată de soțul femeii care a mers la secția 6 Poliție Rurală Hoghiz, să sesizeze faptul că soția sa a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
Persoana dispărută prezintă următoarele semnalmente:
înălțime : aproximativ 1,65 m,
greutate : aproximativ 55 kg,
față ovală, ten închis, ochi căprui, păr lung, negru,
constituție: atletică.
La momentul plecării purta o bluză de culoare neagră, blugi de culoare albastră și pantofi sport de culoare deschisă. Femeia are asupra sa telefonul mobil.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la femeia în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.