Administrația Fondului pentru Mediu nu a redistribuit banii rămași necheltuiți în prima sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice 2021. Se va organiza o nouă sesiune, dar nu există încă un calendar. Toți cei interesați să dea la schimb un produs electrocasnic nou pentru unul vechi vor trebui să își facă cont pe site-ul Administrației Fondului de Mediu, aceasta chiar dacă au participat și în prima sesiune a programului. Pentru că au descărcat vouchere dar nu au mai cumpărat efectiv și produsele electrocasnice, din cele peste 198.800 de vouchere generate anul acesta în prima sesiune a programului au fost folosite doar 109.700, aducă 55% din total. Prin urmare, a rămas neconsumată suma de 34 de milioane de lei despre care Ministrul Mediului, Tanczos Barna a precizat că va fi cheltuită în cadrul unei noi etape a aceluiași program. În total, Ministerul Medului a alocat acestui Program 75 de milioane de lei.
Conform instituției, Ghidul de finanțare al Programului rămâne cel aprobat în data de 23 noiembrie 2020. Astfel, cu ocazia organizării noii sesiuni, se va relua întreaga procedură de selecție pe etape, inclusiv etape de înscriere în program prin crearea de cont. Data lansării noii sesiuni se va aproba prin dispoziția președintelui Administrației Fondului de Mediu și va fi comunicată pe pagina de internet a instituției.
De asemenea, conform informațiilor actuale, produsele finanțate și valoarea voucherelor vor fi aceleași ca și în prima sesiune:
– 400 lei- pentru mașinile de spălat rufe- cel puțin clasa energetică C
– 400 de lei – pentru mașinile de spălat vase având cel puțin clasa energetică D
– 400 de lei pentru aparate de aer condiționat care să fie cel puțin A++
– 400 de lei pentru combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare cu clasa energetică cel puțin E
– 400 de lei pentru TV cu clasa energetică cel puțin E
– 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu clasa energetică cel puțin A++
– 200 de lei pentru aspiratoare cu consum de cel mult 400 kw pe an
– 500 de lei pentru laptopuri
– 300 de lei pentru tablete.
Sursa:economica.net