Nu vreau să mai aud că în Făgăraş nu se întâmplă nimic!

0
220
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

viorel-morarescuInterviu cu colecţionarul, criticul muzical şi organizatorul de evenimente Viorel Morărescu

Viorel Morărescu e un om greu de ,,prins” în câteva cuvinte, chiar de către un om care îl cunoaşte de zeci de ani, ca subsemnatul. Pentru că Viorel e un personaj, orice ai zice. Lumea îl cunoaşte în primul rând pentru colecţia sa muzicală impresionantă, pentru care, în multe cazuri, sunt convins că şi-a rupt de la gură. Apoi pentru umorul său debordant şi căldura omenească pe care o degajă. Pentru curajul său, pentru că numai curaj poate fi numită reîntoarcerea sa din Germania sau Statele Unite, unde n-a dormit sub poduri şi nici n-a murit de foame. Semn că unde sufletul nu se simte acasă, nu e de trăit. Chiar dacă acolo sunt atâtea concerte de văzut şi muzici de auzit! Viorel Morărescu a avut puterea şi curajul să recunoască asta, lucru pe care mulţi de dincolo nu o fac. Şi să se întoarcă acasă. Unde, cu un entuziasm şi o energie de adolescent (dublate poate de o ambiţie de oltean), s-a apucat de organizat concerte şi evenimente aşa cum sufletul lui şi al multora dintre cei ca el, consideraţi ,,consumatori de nişă” şi-au dorit să vadă. Promovarea unui asemenea eveniment mi-a făcut bucuria consemnării acestui interviu. Bucurie, pentru că e reconfortant să vezi că asemenea oameni mai există, oameni neafectaţi de rutina traiului de zi cu zi şi neuzaţi de blazarea vieţii într-un orăşel de provincie. Într-o lume plină de materialişti, e mare nevoie de astfel de ,,poeţi”!

Viorel, ca să începem cu…începutul, ce înseamnă muzica pentru tine?
Încercând să sintetizez în câteva cuvinte, pentru mine, muzica e o pasiune de o viaţă şi un mod de a trăi. Mai clar şi mai succint de atâta nu pot să fiu…

Îţi mai aduci aminte care a fost primul vinil cumpărat?
Primul vinil a fost un single PHOENIX, cel cu „Vremuri” şi „Canarul”. L-am cumpărat în decembrie 1968. Îl mai am şi azi!

Dar primul CD?
Primul CD a fost unul cu marele bluesman MUDDY WATERS, în concert: ,,At Newport 1960”. L-am cumpărat în ianuarie 1991.

Care este solistul sau trupa cel mai aproape de sufletul tău?
Mi-e tare greu să aleg chiar şi 50 de nume! Sunt cam vreo…200 – 300 de nume de solişti sau formaţii pe care îi iubesc şi îi ascult, în funcţie de împrejurări şi de starea de spirit.

Care e genul muzical pe care îl iubeşti cel mai mult?
Nu am un gen preferat. Sau am mai multe. Ascult prin rotaţie blues, jazz, rock clasic, rock progresiv, jazz-rock, muzica simfonică şi multe altele. Tot în funcţie de starea de spirit…

Care sunt concertele la care ai asistat te-a impresionat cel mai mult?
Sunt foarte multe, dar cele care ,,mi-au rămas” sunt câteva. Să le iau cronologic:
-TUDOR GHEORGHE, Teatrul Naţional din Craiova, 1968
– SFINX, Sala Sporturilor din Iaşi, 1976
– JETHRO TULL, Stuttgart, Germania, 1991
– B.B. KING, Ravensburg, Germania, 1992
– OTIS RUSH, Chicago, USA, 1997
– FAM (fosta FLALEXMY), El Grande Comandante, Bucureşti, 2009. Cea mai recentă experienţă, excepţională chiar şi pentru mine, care am văzut ceva trupe la viaţa mea…

Eşti de acord cu afirmaţia conform căreia adevărata muzică rock s-a compus în anii 70?
Nu! Mereu e loc pentru ceva nou şi valoros. Dar într-adevăr, acei ani au fost foarte prolifici. Au fost nişte condiţii speciale atunci, sociale şi artistice, o efervescenţă din care au rezultat creaţii ce au rezistat timpului şi care îşi vor avea mereu locul într-o istorie a muzicii şi nu numai.

Te mai surprinde ceva în muzica anilor de acum? Mai e posibil să apară un solist sau o trupă cu totul originali?
Chiar şi în aceşti ani sunt trupe oneste, nu neapărat originale. Iar unele sunt chiar interesante, prin tot felul de fuziuni muzicale, genuri de interferenţă ca etno-jazz, etno-blues, etc..

grande-comandante-flavius-in-actionÎn ultimul an ai fost impresarul extraordinarei trupe de copii FLALEXMY. Spune-ne mai multe despre aceşti talentaţi copii.
blue-train-211109-alexFLALEXMY au devenit între timp FAM, dar cu aceeaşi componenţă. Nu sunt impresarul trupei, dar i-am ajutat cât am putut şi sunt mândru că trupa mi-a dat calificativul de „părinte spiritual”. Copiii au evoluat extraordinar, au câştigat recent un concurs naţional destinat trupelor tinere, au stârnit senzaţie pe unde au fost şi în 2010 vor deveni aproape sigur cunoscuţi la scară naţională. Sper ca la începutul anului viitor să putem edita primul lor album, înregistrat la Cover Club Făgăraş, în septembrie.

AG Weinberger, Ada Milea, Marcian Petrescu, FLALEXMY sunt doar câteva nume care au concertat la Făgăraş, cu ajutorul tău şi al patronilor Cover Club, fraţii Ninu. Ştiu că pregătiţi un show de amploare cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dă-ne amănunte, spune-ne tot ce crezi că e bine de ştiut despre acest eveniment.
Da, având ca motiv aniversarea a 3 ani de la deschiderea Cover Club, pregătim un proiect ambiţios: 3 concerte în 3 seri consecutive, pe 18, 19 şi 20 decembrie.
1Pe 18, va evolua o foarte talentată trupă de tineri din Bucureşti, THE CROWN, ce cântă un rock melodios, cu unele influenţe Queen.
imperium-silexPe 19, vom avea o premieră: primul concert de jazz adevărat la Făgăraş, cu trupa SILEX din Sibiu. Pe cei ce sunt reticenţi la acest gen muzical îi rog din inimă să vină la acest live şi le garantez că vor pleca entuziasmaţi!
afis-harry-proiect Iar pe 20, fagărăşenii au şansa rară să participe la un concert de Crăciun cu totul deosebit: HARRY TAVITIAN & CSEREY CSABA. Harry este un muzician român ce concertează de peste 20 de ani în Franţa, Germania, Italia, Austria, Cehia, Olanda, USA, Elveţia, Portugalia, etc.. Aş putea spune că e mai cunoscut în restul Europei decât în România! Pentru reuşita acestui eveniment, îi rog pe amatorii de muzică bună să vină în număr cât mai mare, sunt sigur că nu vor regreta! Cine vrea să afle mai multe, să apeleze cu încredere la 0721-547225. E ,,Biroul de presă” al evenimentului, adică numărul meu de mobil!

Cum ai reuşit să finanţezi aceste concerte?
Bună întrebare! Cu excepţia concertului AG Weinberger, organizat cu sprijinul Comisiei de cultură a Consiliului Local Făgăraş, restul au fost sponsorizate majoritar de câteva persoane inimoase din oraşul nostru, să mă ierte că nu le nominalizez acum!

Ceva de încheiere…?
Vreau să menţionez ceea ce puţini realizează: dotarea tehnică audio de excepţie a ,,teatrului” tuturor acestor evenimente, Cover Club. Este printre cele mai bune din ţară, la nivel de club. Asta n-o spun eu, o spun muzicienii ce ne-au vizitat şi au concertat aici! În plus, avem şansa unui sunetist de excepţie, Mihai Ninu. Din aceste motive, sound-ul din Cover Club este cu adevărat profesional!
Aşa că vă invităm şi vă aşteptăm în 18, 19 şi 20 decembrie, la muzici bune, relaxare şi bucurii spirituale! Nu vreau să mai aud că în Făgăraş nu se întâmplă nimic!
Interviu consemnat de Dan CIOCOIU

1 COMENTARIU

  1. Felicitari si multumiri pentru initiativele muzicale ale domnului Viorel Morarescu. Intr-adevar acum se intampla CEVA si in Fagaras. E aproape incredibil ca poti trai atmosfera „underground” a cluburilor de blues-rock sau jazz in Fagaras. Cred ca anonimatul Fagarasului pe harta evenimentelor de gen adauga la randul sau o nota pozitiva. Extraordinara calitatea sunetului in Coverclub, excelenta atmosfera. Imi doresc din tot sufletul ca traditia concertelor de calitate de aici sa continue cata vreme exista muzica buna. Craciun fericit si un an a nou cu bine tuturor!

  2. O „spalare” la urechi, care-ti vine rapid si-ti trece repede prin genunchi – direct la cerebelul mic, pecand femurul te apleaca din ospiltalitate; EXACT acolo unde nu te-ai visat, nu te cauti si incepti sa canti!

LĂSAȚI UN MESAJ