În perioada sărbătorilor de iarnă infractorii profită de lipsa de precauție a cetățenilor și pe fondul aglomerației din magazine, piețe, târguri, parcări etc., acționează cu mai multă ușurință.
Fie că vă petreceți această perioadă acasă, fie alegeți să mergeți într-o minivacanță, este important să fiți vigilent și să luați toate măsurile de securitate a locuinței și bunurilor personale.
Astfel, Poliția Brașov vă recomandă:
– Acordați atenție căilor de acces în locuinţa ta, chiar și atunci când sunteți acasă. Asigurați uşa de la intrare, ferestrele, balconul sau terasa, garajul şi subsolurile care comunică cu aceasta.
– Nu comunicați nimănui faptul că plecați de acasă pentru o perioadă mai mare de timp și nu postați pe reţelele de socializare fotografii cât timp sunteți în vacanță.
– Nu ezitați să întrebați persoanele necunoscute pe care le întâlniți în imobil, cine sunt și pe cine caută; astfel de întrebări descurajează posibilii infractori. Rețineți cât mai multe semnalmente ale acestora (înălțime, trăsături ale feței, semne particulare, vestimentație, particularități în vorbire sau în comportament).
– Nu furnizați informații despre vecinii dumneavoastră persoanelor pe care nu le cunoașteți.
– Evitați să depozitați la vedere (de ex. pe balcon, în faţa uşii de acces) ambalajele obiectelor de valoare pe care le dețineți.
– Nu permiteți accesul în locuință persoanelor străine indiferent de motivul pentru care au sunat la ușă. Infractorii folosesc numeroase pretexte pentru a pătrunde în locuință ( ex. vând diverse bunuri urmărind de unde ia victima bani pentru a le plăti, solicită donații pentru cazuri umanitare, pretind că reprezintă diverse companii de utilități și trebuie să verifice instalațiile, oferă servicii de deratizare etc.). În multe cazuri, dar nu întotdeauna, hoții acționează în doi. În timp ce unul distrage atenția victimei celălalt caută și sustrage din locuință bani și bunuri de valoare.