Ministerul Sănătăţii lucrează la modificarea ordinului comun cu ministerele de Interne, Apărării şi Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat, joi, ministrul Vlad Voiculescu, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică. „Vrem ca, în cel mai scurt timp, să simplificăm autorizarea şi modul de organizare a centrelor de vaccinare anti-COVID-19. Noile modificări vor prevedea ca centrele de vaccinare împotriva COVID-19 să fie înfiinţate prin decizie a directorului executiv al Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, a transmis ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Potrivit ministerului, Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor aviza temporar funcţionarea centrelor de vaccinare pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere a conducerii unităţii privind respectarea condiţiilor prevăzute.
Pentru schimbarea destinaţiei spaţiului în care vor funcţiona centrele de vaccinare va fi necesar acordul deţinătorului/administratorului acestuia, pe baza căruia se emite hotărârea Comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Ministerul Sănătăţii a mai solicitat Direcţiilor de sănătate publică să dispună ca în perioada următoare să fie efectuate verificări/evaluări în centrele de vaccinare astfel încât acestea să funcţioneze în parametrii legali.
„Se vor verifica respectarea regulilor generale de funcţionare, respectarea circuitelor, dotarea spaţiilor şi kit-urile de vaccinare”, se precizează în comunicat.
În noiembrie anul trecut Prefectura informa populația că în județul Brașov, vor funcționa 27 de centre de vaccinare, dintre care 16 în Municipiul Brașov, câte două în Săcele și Făgăraș ( Sala de Sport ,,Șenchea,, și Sala de Sport Sc. Gen. Nr 5) și câte unul în municipiul Codlea și orașele Râșnov, Zărnești și Victoria, precum și în comunele Bran, Prejmer și Tărlugeni. Tot atunci era stabilit ca depozitul de vaccinuri pentru regiunea Centru, care cuprinde județele Brașov, Covasna, Harghita, Alba, Mureș și Sibiu, să fie la Spitalul Militar de Urgență Regina Maria din Brașov. Se stabilea atunci pentru județul Brașov, prin Strategia Națională de vaccinare împotriva SARS- CoV-2, că îi vor fi alocate aproximativ 120.000 de vaccinuri.
Pentru prima etapă de vaccinare, conform raportărilor, s-au vaccinat la nivel național împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech ( începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare)- 76.400 de persoane.
Acasă Economic-Social Noul ministru al Sănătății vrea simplificarea organizării centrelor de vaccinare anti- COVID-19