
Vremurile sunt tot mai grele şi mulţi făgărăşeni nu şi-au mai achitat facturile la Ecoterm de luni de zile. Numai în lunile noiembrie şi decembrie, regia de termoficare are de recuperat de la datornici aproape 2 milioane de lei. Situaţia s-ar putea înrăutăţi şi oamenii ar putea îngheţa în apartamente dacă nu-şi achită facturile la zi. Şi asta pentru că a expirat contractul încheiat cu Petrom Gaz, iar pentru semnarea unui contract nou se cer anumite garanţii.
Pentru a-şi recupera sumele uriaşe de la făgărăşenii restanţieri, reprezentanţii Regiei Ecoterm au pus pe uşile blocurilor afişe cu datoriile acumulate de oameni, dar şi notificări în cutiile poştale cu sumele pe care le datorează pentru energie termică. Inclusiv pentru luna noiembrie 2010. „Aceste notificări cuprind penalităţile, sumele datorate şi prestările de servicii. Înştiinţăm astfel datornicii că au posibilitatea să-şi plătească aceste datorii fără penalităţi dacă au un venit per membru de familie de sub 1.000 de lei. Ei pot veni la noi pentru a face o eşalonare a plăţii sumelor datorate“, a spus Dumitru Şandru, directorul Ecoterm RA.
Datornicii care îndeplinesc aceste condiţii că mai pot beneficia de această scutire doar până în luna iunie. În total, datoriile pe care regia le are de recuperat de la făgărăşeni este de 2 milioane de lei. Situaţia Ecoterm nu este deloc bună. Şi asta pentru că a expirat contractul cu furnizorul de gaz metan. Iar pentru a încheia un altul nou, Petrom Gaz cere anumite garanţii din partea Ecoterm.
„Din punct de vedere al gazului metan, suntem într-o situaţie destul de critică, poate mai critică decât am fost în luna august a anului trecut. Şi asta pentru că ne-a expirat contractul încheiat cu furnizorul de gaz metan. Iar dacă dorim încheierea unuia nou, ni se cer garanţii: va trebui să plătim în avans. De exemplu, pentru a avea gaz în luna februarie, trebuie să plătim în avans consumul şi plătind în avans ne rămân restante sumele din noiembrie şi decembrie, în valoare de 1,6 milioane de lei“, a mai spus Dumitru Şandru.
În cazul în care plata în avans nu se va putea face, există posibilitatea ca făgărăşenilor să li se sisteze căldura şi să îngheţe în apartamente.
(Alina ROMAN)
ecotermul este rusinea fagarasului