Noi reuşite pentru arcaşii făgărăşeni

1
55
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html



Zilele trecute s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de 3D la tir cu arcul organizat de Federatia Română de Arc Tradiţional şi Field. Locul de disputare a întrecerii, Cheile Grădiştei, s-a dovedit a fi perfect pentru o finală de campionat. Probele de concurs au constat în două runde de calificări (în prima zi) a câte 14 ţinte în formă de animale şi eliminatorii/ finale (a doua zi) a câte patru ţinte.

Din Făgăraş au participat doi sportivi: instructorul Clubului „Atlantis“, Silviu Chiţu şi Paul Streza, elev la Şcoala Generală nr 2. Traseul a fost unul scurt, dar dificil: orice ţintă ratată însemna o săgeată distrusă din cauza pietrelor care dominau peisajul; chiar şi cei mai experimentaţi trăgători au avut asfel de probleme. În cea de a doua zi de întreceri, la rundele eliminatorii, a fost prezentă şi ceaţa, care a făcut aproape imposibilă reperarea ţintei, chiar şi de la 15-20 de metri! Cu toate acestea, făgărăşeanul Paul Streza s-a impus în faţa celorlalţi concurenţi, reuşind să ocupe locul I la categoria sa de vârstă. Silviu Chiţu s-a oprit în sferturi, fiind eliminat de un concurent din Bucureşti.


„Din păcate, între concursul de la Alba Iulia şi acesta nu prea am avut timp de antrenamente, iar acest lucru s-a oglindit în rezultat. Mă bucur nespus pentru performanţa lui Paul. Rezultatul lui dovedeşte că suntem pe drumul cel bun, Efortul nostru de a-i aduce pe copii la concursuri a fost apreciat de reprezentanţii federaţiei. Aş fi vrut să poata participa şi Alex Ciuta, cel care a câştigat la Alba Iulia, dar el nu a putut efectua deplasarea din motive financiare, iar eu nu am putut să-l ajut. Cei doi reprezintă o parte din nucleul de sportivi cu care sper să reuşim să ne prezentăm la campionatul de sală pentru copii, din iarnă“, ne-a declarat Silviu Chiţu, instructorul Clubului de Tir cu Arcul „Atlantis“ din Făgăraş.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ