Până pe 7 noiembrie, Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Numărul de meteori pe oră crește, maximul fiind atins cândva între 21 și 22 octombrie. Mai exact, atunci când cometa Halley trece prin sistemul solar, se încinge la bază.
Ploaia de meteori a fost numită Orionide pentru că stelele căzătoare par a veni din constelaţia Orion.
Diferenţa de temperatură dintre zonele reci ale spaţiului şi părţile cometei care sunt încălzite de lumina solară din depărtare este atât de extremă încât părţi din miezul său îngheţat sunt sublimate, ceea ce înseamnă că gheaţa se transformă în gaz. Suflul gazos propulsează segmente solide în spaţiu, dintre care unele se îndreaptă şi către Pământ.
În 1933 și 1946 planeta noastră a trecut prin aceeași parte a traiectoriei cometei și s-au observat adevărate „furtuni” de meteori. Se crede că anul acesta activitatea va fi mai slabă ca intensitate decât atunci pentru că materialul din zonă s-a disipat în spațiu.
Putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Depinde de traiectoria planetei noastre și de bogăția norului de particule. Puteți observa Orionidele după miezul nopții până la răsăritul Soarelui interval în care constelația Orion se află deasupra orizontului. Dacă stați cu ochii pe cer trei ore veți vedea mai multe, mai ales dacă vom avea o activitate crescută.
Între 21 şi 22 octombrie, Orionidele produc până la 30 de meteori pe oră. Toate fragmentele ce ard în atmosferă provin de la cometa Halley.
Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa. Pe lângă calitatea de a fi spectaculoase, stelele căzătoare mai au un plus: se văd (numai) cu ochiul liber! Nu aveţi nevoie de instrumente astronomice pentrui a-i observa. Aşteptaţi 15 minute pentru ca ochiul să se acomodeze cu întunericul şi veţi vedea stelele căzătoare.
