
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare în care anunţă ninsori şi lapoviţă în mare parte din ţară, în intervalul 19 martie, ora 10.00 – 21 martie, ora 20.00.
”Temporar vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în nordul și centrul Moldovei și mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul și estul Transilvaniei. În Carpații Orientali și Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10…15 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40…50 km/h în estul, sud-estul țării și la munte, iar în cursul zilei de marți și în vest.”- se arată în informare.
Totodată ANM a transmis și prognoza pentru perioada 18-31 martie 2024. ”În Transilvania, primele zile din interval vor aduce o vreme relativ rece pentru a doua decadă a lunii martie, cu maxime în general cuprinse între 6 și 10 grade și minime între -2…0 grade, cu valori chiar mai scăzute, în special în zonele depresioare. Un interval mai cald este estimat între 22 și 25 martie, când media regională a maximelor va oscila între 14 și 18 grade, iar a celor minime va fi de 3…4 grade. O nouă răcire de scurtă durată este posibilă în jurul datei de 27 martie, ce va fi urmată de o creștere a temperaturilor spre finalul lunii, când sunt estimate maxime în jurul a 16 grade și minime de 2 grade.
Precipitații slabe se vor semnala între 18 și 21 martie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în intervalul 24 – 28 martie.
La munte primele zile din interval vor aduce o vreme relativ rece, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întrega zonă ce va oscila între -2 și 2 grade și minime în general de -6…-4 grade. Între 22 și 26 martie, temperatura aerului va fi în creștere, astfel încât în cele mai calde zile se vor atinge maxime ce se vor situa în jurul a 8 grade, iar minimele vor deveni predonderent pozitive. Spre finalul lunii sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 5 grade și minime de -2…0 grade.
Sunt prognozate precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar mai probabile vor fi în primele zile și în intervalul 25 – 29 martie.”
sursa:meteoromania.ro