
Mulţi turişti şi dar şi localnici care au călcat până acum pragul Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat“ au dorit să vadă mai multe din rarele exponate pe care instituţia le deţine. La rândul lor, muzeografii au avut doar un spaţiu limitat în care au putut să arate celor interesaţi o parte a istoriei zonei noastre. Însă totul se va schimba şi asta întrucât muzeul se extinde.
Pe lângă reconstituirile unor anumite momente din istoria zbuciumată a bătrânei noastre cetăţi medievale, cei care vor vizita instituţia culturală vor putea admira şi exponate care până acum nu au fost arătate publicului larg.
Cu toate că lucrările de restaurare au început încă de acum câteva săptămâni, la fel şi amenajarea noilor încăperi, totuşi vizitatorii se vor putea bucura de întreg etajul 1 al Cetăţii Făgăraşului doar de anul viitor.