Moşul a venit şi la copiii instituţionalizaţi

2
38
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Au colindat, au spus poezii şi drept răsplată au primit daruri de la Moş Crăciun. Copiii de la Centrele de Plasament din Făgăraş şi Victoria au simţit, fie chiar şi pentru o seară, ce înseamnă bucuria sărbătorilor de iarnă. Cele care le-au stat alături au fost femeile liberale din Ţara Făgăraşului.

Nu ştiu ce înseamnă căldura părintească şi nici nu s-au bucurat aşa cum se cuvine de sărbătorilor de iarnă. Însă în ajutorul lor au venit femeile liberale din Făgăraş, Victoria şi Braşov, care s-au gândit ca pentru o seară să aducă o oază de bucurie copiilor instituţionalizaţi.

„Ne-am gândit să oferim o seară deosebită copiilor fără familie, copiilor care nu simt în aceste zile de sărbătoare căldura unui cămin. Şi le oferim prilejul să fie şi ei fericiţi în această perioadă a anului, să fie împreună, fetiţele de la Centrul de Plasament Făgăraş şi băieţii de la Centrul de Plasament din Victoria“, a spus Michaela Judele, preşedintele organizaţiei de femei PNL Făgăraş.

„Femeile liberale nu se gândesc numai în această seară, ele tot timpul au o preocupare şi tot timpul se gândesc la copii. E normal şi firesc să fim aproape, mai ales acum că suntem în decembrie. Iar cel mai important lucru este să dăruim, să dăruim pentru acei copii care cred că au mare nevoie şi sunt, câteodată, în mari suferinţe“, a spus Carmen Ionescu, consilier local PNL Braşov.

„Este o acţiune comună a femeilor liberale din Braşov, Făgăraş şi Victoria, în scop umanitar, între centrele de plasament din Făgăraş şi Victoria. Şi asta pentru a le oferi copiilor o oază de bucurie acum în preajma sărbătorilor. Ei sunt importanţi pentru noi, mai ales cei care lucrăm în sistem şi nu numai şi încercăm să le facem viaţa mai frumoasă“, a spus Carmen Popa, preşedintele organizaţiei de femei PNL Victoria.

Pentru ca Moşul să apară, copiii i-au cântat colinda „Moş Crăciun cu plete dalbe“. Bucuria lor a fost şi mai mare când au fost chemaţi să-şi ridice plasele pline de cadouri. „Eu am primit o plasă mare de cadouri de la Moş Crăciun. Dulciuri de tot felul, pentru că am fost cuminte“, „Eu am primit suc, ciocolată, portocale şi mă bucur foarte mult“, „Am fost cuminte tot anul şi de aia moşul nu ne-a uitat“, au spus copiii.

Acţiunile femeilor liberale nu se vor opri aici. Vineri, 18 decembrie, acestea vor premia cei mai merituoşi 12 elevi de la liceele din Făgăraş.

(Alina ROMAN)

2 COMENTARII

  1. Daruind suntem mai buni,bucurosi ca putem face si pe altcineva fericit,iar bucuria micutilor in preajma Sarbatorilor de Iarna parca ne umple sufletul de zambet si speranta…Felicitari celor care au organizat si vor organiza astfel de evenimente destinate si copiilor care nu au o viata asa de frumoasa cum si-ar dori.Felicitari BZF pentru mediatizarea acestor actiuni!

LĂSAȚI UN MESAJ