Moartea unui sfânt

0
35
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

ciocoiu-edit„Nu-mi doresc moartea! Nu mi-i lăcomie să mor. Îmi este dragă această lume: o fost fain. Să ştiţi că o fost fain…“. Astfel şi-a rezumat viaţa, într-una din zicerile sale memorabile, Părintele Teofil. Chiar dacă trăit-o în întunericul cecităţii, viaţa i-a fost dragă. A reuşit să vadă LUMINA şi a reuşit să-i ajute şi pe alţii să o vadă. Alţii, care s-au aflat în clipe de îndoială, în momente de răscruce, de durere, de clătinare a credinţei. I-a luminat cu harul său, care venea din puterea luminii interioare pe care numai credinţa în Dumnezeu ţi-o poate da. Mulţi s-au simţit altfel după ce i-au ascultat cuvintele. Au privit viaţa cu alţi ochi. Au avut poate revelaţia lucrurilor care contează cu adevărat în viaţă: persoanele dragi, locurile dragi, credinţa, faptele bune. Toate vorbele sale, izvorâte din dragoste de Dumnezeu şi experienţă de viaţă, au avut o înrâurire aparte asupra oricui îl asculta. Acel ascultător începea altfel a doua zi. Cu mai multă putere. Cu mai multă credinţă. Mai bun, mai darnic, mai milos.

Nu am avut ocazia să-l ascult prea mult pe Părintele Teofil. Am făcut-o răzleţ şi fragmentar. Dar de fiecare dată când îl vedeam şi îl ascultam, eram frapat de imensa bunătate şi bucurie pe care o emanau chipul şi vorba sa. Parcă era un bunicuţ care le spunea poveşti nepoţilor săi. Asta şi era, un învăţător, un povestitor. Iar oamenii, asemeni nepoţilor potoliţi din joaca lor neastâmpărată, îl ascultau cuceriţi. Bunătatea şi seninătatea sa veneau, cred eu, din aflarea ADEVĂRULUI despre această lume şi această viaţă.Adevăr pe care el îl aflase. Şi aşa cum spune şi Biblia, îl făcuse LIBER.

Acum, s-a ridicat la cer. Împăcat cu sine însuşi, cu semenii săi şi cu lumea prin care a trecut. Rămânem noi, păcătoşii, cu micile noastre josnicii, ticăloşii, compromisuri. Ar trebui ca, de fiecare dată când simţim că putem cădea pradă unor mărunte rele omeneşti să avem în faţă, în auz şi în gând vorbele şi exemplul acestui om. Şi poate ne vom gândi de două ori înainte de a păcătui.

Şi ar mai fi ceva, acum, la încheiere. Emoţia stârnită în comunitatea naţională de moartea Părintelui Teofil; revărsarea de mulţimi care au ţinut să-i fie alături pe ultimul drum; respectul şi consideraţia cu care toţiî îi pomeneau numele; conştienţa pierderii unui om adevărat. Toate m-au făcut să realizez că, dincolo de scala temporar întoarsă şi distorsionată, noi românii încă mai ştim să preţuim adevăratele valori. Adevăraţii oamenii, adevăraţii sfinţi în viaţă, cum a fost şi Părinele Arhimandrit Teofil, reuşesc să aducă şi înţelegerea şi concordia şi unitatea. Poate că aceasta e adevărata lor moştenire.

LĂSAȚI UN MESAJ